AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 15 mai

CALENDAR RELIGIOS – 15 mai

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Cuv. Pahomie cel Mare; Sf. Ier. Ahile, episcopul Larisei
Duminica a 3-a după Paști

Greco-catolic – Duminica 3 după Paști. Sf. cuv. Pahomie cel Mare; Sf. aep. Ahile al Larissei, Taumaturgul

Romano-catolic – coborârea Sf. Duh (Rusaliile). Sf. Isidor Plugarul

Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare este pomenit în calendarul creștin ortodox la 15 mai.
Este considerat întemeietorul monahismului chinovial. Sfântul Pahomie a adunat într-o singură obște mai mulți monahi, rânduind pentru toți un regulament de viață în comun.

S-a născut în jurul anului 292, în Tebaida de Sus, Egipt. A fost soldat, ulterior s-a botezat și a plecat în pustia egipteană.
Fiind înconjurat de monahi care voiau să i se facă ucenici, Sfântul Pahomie a înființat o mănăstire cu viață de obște, în care întreaga activitate se desfășura după un regulament strict, o „pravilă” obligatorie pentru toți. Au luat ființă astfel mai multe mănăstiri, numărul fraților pe care îi avea sub ascultare marele duhovnic ajungând la șapte mii, afară de cei care petreceau în mănăstirea lui. A murit în jurul anului 346.

În această zi este pomenit în Biserica Ortodoxă și Sfântul Ierarh Ahile, care a fost episcopul Larisei (Grecia) în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337). Sfântul Ahile a participat la Sinodul I Ecumenic din Niceea, fiind printre cei care l-au anatemizat (l-au exclus din Biserică) pe ereticul Arie.

Ca păstor al Larisei a dărâmat multe temple păgâne și a ridicat multe biserici, Sfântul Ahile a fost făcător de minuni.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA