AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 13 august

CALENDAR RELIGIOS – 13 august

spot_img

DISTRIBUIȚI

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei și Dositei

Greco-catolic – Aducerea moaștelor Sf. Maxim Mărturisitorul la Constantinopol

Romano-catolic – Ss. Ponțian, pp. m. și Hipolit, pr. m.; Ioan Berchmans, student

Mutarea moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul din Lazica (Georgia) la Constantinopol este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 13 august.

Sfântul Maxim, considerat astăzi unul dintre cei mai mari teologi bizantini, s-a născut la Constantinopol, într-o familie de aristocrați, în jurul anului 580. În timpul împăratului Heraclie (610-641), a ocupat funcția de secretar la curtea imperială.

În jurul anului 614 a părăsit curtea imperială și a intrat în monahism la Mănăstirea Chrysopolis, în apropiere de Constantinopol.

În acea vreme, în imperiu, a apărut erezia monotelită care afirma că în Iisus Hristos nu a existat decât o singură voință și o singură lucrare: cea dumnezeiască. Monoteliștii nu recunoșteau existența unei voințe și lucrări umane în Mântuitorul Hristos.

Erezia, considerată un compromis necesar pentru ca Imperiul Bizantin să își poată recupera o parte din teritoriile pierdute după Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon (451), a fost susținută de împărat. Egiptul, Siria și Palestina s-au desprins de Imperiul Bizantin pentru că au refuzat recunoașterea hotărârilor finale împotriva monofizitismului luate de Sinodul de la Calcedon.

Lupta împotriva ereziei monotelite a fost începută de Sfântul Sofronie (d. 638), patriarhul Ierusalimului, preluată și condusă de Sfântul Maxim. Acesta a plecat în 641 în Cartagina (Africa) și în Roma (646), unde i-a îndemnat pe toți să lupte împotriva ereziei care acaparase tot Răsăritul.

A scris în acest sens diferite cuvântări și cărți de apărare a Ortodoxiei pe care le-a trimis pretutindeni în lume. Sfântul Maxim a fost exilat în Tracia (655), apoi în Perberis.

În anul 662, Sfântul Maxim a fost adus la Constantinopol, unde a fost condamnat încă o dată, i-au fost tăiate limba și mâna dreaptă și a fost surghiunit în Caucaz. A murit la scurt timp în cursul aceluiași an, pe 13 august.

Sfântul Maxim Mărturisitorul a trecut la Domnul, luptând până la sfârșit pentru adevărurile doctrinare ale Bisericii. Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol (680-681) va reabilita și va confirma ortodoxia hristologiei Sfântului Maxim, apărate cu prețul vieții.

După Sinodul de la Constantinopol a fost posibilă și aducerea moaștelor Sfântului Maxim Mărturisitorul de la Lazica (Georgia de astăzi) la Constantinopol.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA