AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 11 octombrie

CALENDAR RELIGIOS – 11 octombrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei; Sf. Mc. Zenaida și Filonila

Greco-catolic – Filip, dintre cei 7 diaconi; Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan XXIII

Romano-catolic – Ss. Ioan al XXIII-lea, pp.; Filip, diacon; Alexandru Sauli, ep.

Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei șapte diaconi aleși să slujească în comunitatea creștină primară din Ierusalim, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 11 octombrie.
Sfântul Apostol Filip era de loc din Cezareea Palestinei și, căsătorindu-se, a avut patru fiice prorocițe. Fiind ales diacon de către Sfinții Apostoli, a fost hirotonit împreună cu Sfântul întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan și slujea creștinilor cu toată dragostea, îngrijindu-se de săraci și de văduve.

După uciderea Sfântului Ștefan, pornindu-se prigoana împotriva Bisericii din Ierusalim, Sfântul Apostol Filip a mers în Samaria, unde propovăduia pe Hristos. A făcut misiune evanghelizatoare în Etiopia și a fost ales episcop al orașului Tralia, din Asia Mică. Acolo i-a întors pe mulți la Hristos, i-a botezat și, făcând minuni mari, la adânci bătrâneți s-a dus către Domnul.

O parte din sfintele moaște ale Sfântului Filip se află la Mănăstirea Hurezi.

0312theophanes

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei († 850) s-a născut în Palestina din părinți creștini și a fost frate cu Sfântul Teodor ”Scrisul”. Au învățat filosofia elină și Sfânta Scriptură, după care au intrat în Mănăstirea Sfântul Sava, unde au fost hirotoniți preoți. În urma luptei împotriva sfintelor icoane, cei doi frați au fost trimiși de patriarhul Ierusalimului la Constantinopol și l-au înfruntat pe împăratul Leon Armeanul (813-820) deoarece era iconoclast.

Din cauza acestui fapt au fost întemnițați din anul 817 până în anul 842, adică în timpul împăraților Leon Armeanul, Mihai Gângavul (820-829) și Teofil (829-842). Acesta din urmă i-a supus pe cei doi frați supliciilor, iar Sfântului Teodor i-a scris cu fier înroșit pe frunte, de unde și numele de ”Teodor Scrisul”. Pe urmă au fost exilați în Apameia (Siria), unde Sfântul Teodor a murit.

Când împărăteasa Teodora (842-856) a restabilit cinstirea sfintelor icoane și i-a chemat din exil pe toți preoții și creștinii, s-a întors și Sfântul Teofan. Patriarhul Metodie l-a hirotonit mitropolit al Niceei (Asia Mică).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA