AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 10 ianuarie

CALENDAR RELIGIOS – 10 ianuarie

spot_img

DISTRIBUIȚI

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Ier. Grigorie, episcopul Nyssei; Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești; Sf. Ier. Dometian, episcopul Melitinei
Greco-catolic – Sf. Grigore de Nissa; Cuv. pr. Marcian; Sf. ep. Domețian

Romano-catolic – Ss. Agaton, pp.; Grigore de Nyssa, ep.; Paul, primul pustnic

Sfântul Ierarh Grigorie, episcopul Nyssei, a fost fratele Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari Părinți ai Bisericii. Născut în Cezareea Capadociei a primit o educație desăvârșită. A fost hirotonit preot și a fost căsătorit. După moartea soției sale a fost hirotonit episcop de Nyssa, oraș aflat la o distanță nu prea mare de Cezareea.

0110gregoryofnyssa

A participat la Sinodul al II-lea Ecumenic, convocat de împăratul Teodosie (379-395) pentru a se pronunța în legătură cu două erezii ale timpului: cea susținută de Macedonie, episcop de Constantinopol, care nega dumnezeirea Duhului Sfânt, și cea a lui Apolinarie, episcop de Siria, care nega prezența sufletului spiritual în Hristos, acesta fiind înlocuit cu Cuvântul.

Sinodul a respins erezia lui Macedonie și apolinarismul, și a reluat doctrina de la Niceea (de la primul Sinod Ecumenic, anul 325) asupra Sfintei Treimi, doctrina întărită de teologia trinitară a părinților capadocieni, Vasile, Grigorie de Nazianz și Grigorie de Nyssa, și a adăugat articolele privitoare la Duhul Sfânt.

Un fragment din moaștele Sfântului Grigorie de Nyssa se păstrează la Biserica „Domnița Bălașa” din Capitală.

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești.

S-a născut în 1816, în satul Calapodești, azi în județul Bacău. La 20 de ani, s-a călugărit și a intrat în obștea Mănăstirii Căldărușani, unde a stat doi ani. A plecat apoi la Muntele Athos și s-a stabilit la Schitul românesc Lacu, unde a viețuit 15 ani. Acolo a învățat Sfântul Antipa rugăciunea inimii, smerenia și ascultarea desăvârșită. După această perioadă s-a stabilit pentru patru ani la Mănăstirea Esfigmenu, unde a fost făcut schimnic, primind numele de Antipa.

sfantul-antipa-de-la-calapodesti-vindecator-al-bolilor-fara-leac-6014018
În 1860, a revenit în Moldova pentru a strânge ajutoare, în vederea terminării lucrărilor de zidire a Schitului românesc Prodromu. Ajunge și în Rusia, unde este impresionat de Mănăstirea Valaam. După ce trimite ajutoarele, rămâne pentru totdeauna la această mănăstire.

La 10 ianuarie 1882, a trecut la cele veșnice. Canonizarea și trecerea în rândul sfinților a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906. Biserica Ortodoxa Română l-a trecut în rândul sfinților în urma ședințelor de canonizare din 20-21 iunie 1992.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA