AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 10 august

CALENDAR RELIGIOS – 10 august

spot_img

DISTRIBUIȚI

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Mc. Lavrentie, arhidiaconul; Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit

Greco-catolic – Sf. arhid. m. Laurențiu

Romano-catolic – Sf. Laurențiu, diacon m.

Sfântul Mucenic Lavrentie a trăit în secolul al III-lea. A fost arhidiacon al episcopului Romei, Sixt.

În timpul persecuției împotriva creștinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, împreună cu alți doi diaconi. După arestarea acestora, Lavrentie a vândut vasele bisericii și a împărțit banii săracilor.

În timp ce Sixt era dus pe Via Appia, spre a i se tăia capul, Sfântul Lavrentie i-a ieșit în cale și i-a strigat: „Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărțit deja comorile pe care mi le-ai încredințat”.

După ce a rostit aceste cuvinte, a fost luat de soldați și somat să-i dăruiască împăratului comorile de care vorbise. Ca împăratul să cunoască despre ce comori era vorba, Lavrentie a chemat șchiopii, orbii și bolnavii care se bucuraseră de banii dați de Sfântul Lavrentie.

În cele din urmă, i s-a cerut să se închine idolilor. A refuzat și astfel a fost închis în temniță. Aici l-a vindecat de orbire pe un condamnat, Lucillus, pe care l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune a cerut și a primit și el botezul. S-a numărat și el în rând cu mucenicii, fiind omorât pentru credința în Hristos.

După mai multe chinuri, Sfântul Mucenic Lavrentie a fost întins pe un grătar așezat pe cărbuni aprinși. Primind pătimirea focului, Lavrentie a stins focul cel necurat al idolatriei. În iconografie, el este reprezentat cu cădelnița cu jar în mână, cădind și înmiresmând Biserica lui Hristos.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA