Acasăsinucidere maramuresCalendar. Memoria zilei - 20 noiembrie

Calendar. Memoria zilei – 20 noiembrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Religie
Ortodox = Înainteprăznuirea intrării în Biserică a Maicii Domnului; +) Sf. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Proclu, Patr. Constantinopolului.
Romano-catolic = Sf. Virgil, ep.
Reformat(Calvin) = Jolán, Edmond.
Greco-catolic = Cuv. Grigore Decapolitul; Sf. aep. Proclu; Sf. Dasius din Durostorum.
Mozaic = 23. Kheshvan 5772.
Musulman = al-‘ahad: 23. Dhu l-Hidjdja 1432.

Sărbători
Ziua universală a copilului
Ziua industrializării Africii

Evenimente
1224: Prima mențiune a bisericii „Sf. Mihail” din Cisnădioara, germ. „Michelsberg”, (județul Sibiu), monument în stil romanic
1272: Prințul Edward devine rege al Angliei, după moartea tatălui său Henric III
1852: Începe construcția clădirii Școlii Centrale din București, care se va numi „Pensionatul Domnesc de fete”. Din 1890, școala funcționează în localul construit de arhitectul Ion Mincu, lângă Grădina Icoanei; după 1948 și până în 1993 instituția se va numi „Liceul Zoia Kosmodemianskaia”
1861: Poarta Otomană emite „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei” care admitea unirea administrativă și politică a Principatelor de la 24 ianuarie 1859, însă prevedea că unirea va înceta la sfârșitul domniei lui Al. I. Cuza
1916: Primul Război Mondial: Guvernul României se retrage din Muntenia ocupată, la Iași, noua capitală a țării
1917: Are loc prima mare bătălie de tancuri, la Cambrai în Franța, unde aproape 400 de tancuri, atacând pe un front de 16 km, au străpuns apărarea trupelor germane.
1917: Ucraina este declarată republică
1922: Conferința internațională de la Lausanne, în problema strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Se discută și semnează tratatul de pace cu Turcia, care recunoștea drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh. Insula nu mai există, fiind inundată la construirea barajului Porțile de Fier
1932: Premiera românească, la Opera Română din București, a baletului „Iris” de Constantin C. Nottara, după premiera absolută a spectacolului la Opera din Moravska-Ostrava din Cehoslovacia, din 12 noiembrie 1931
1940: Al doilea război mondial: România, Ungaria și Slovacia se alătură Axei
1945: La Nürnberg (Germania), au fost judecați 24 de foști lideri germani, pentru crime de război
1947: Prințesa Elisabeta (viitoarea regina Elisabeta a II) s-a căsătorit cu ducele de Ediburgh, Philip Mountbatten
1962: Președintele american John F. Kennedy a acceptat să ridice blocada din Cuba
1975 – Premiera filmului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, realizat dupa romanul cu acelasi nume de Ken Kesey (regia Milos Forman); distins cu cinci Premii Oscar.
2006: Lui Mihail Sebastian i s-a conferit postum la München importantul premiu de carte „Geschwister Scholl” pe anul 2006, premiu ce este conferit în fiecare an începând din 1985 de către Börsenverein des Deutschen Buchhandels.

Nașteri
1602: Otto von Guericke, politician german (d. 1686)
1625: Paulus Potter, pictor olandez (d. 1654)
1752: Thomas Chatterton, poet britanic (d. 1770)
1858: Selma Lagerlöf, scriitoare suedeză, laureată a Premiului Nobel în 1909 (d. 1940)
1761: Papa Pius al VIII-lea (d. 1830)
1762: Pierre André Latreille, entomolog francez (d. 1833)
1886 – S-a născut Karl von Frisch, fiziolog si naturalist austriac, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie si medicina, împreuna cu Konrad Lorenz si Nikolaas Tinbergen, pentru cercetarile sale în domeniul psihologiei instinctive comparate (m.12.06.1982).
1889: Edwin Hubble, astronom american (d. 1953)
1907: Mihai Beniuc, scriitor și psiholog, academician (d. 1988)
1912: Otto Habsburg-Lothringen, politician și scriitor
1921 – S–a născut Dinu Pillat, prozator si istoric literar, fiul marelui poet Ion Pillat; a fost detinut politic între anii 1959–1964 si a fost implicat, alaturi de alti intelectuali români în ceea ce istoria comunismului din România a consemnat drept “procesul Noica–Pillat”, ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gh. Gheorghiu Dej (studii de literatura “Dostoievski în constiinta literara româneasca”, “Romanul de senzatie în literatura româna din a doua jumatate a secolului al XIX–lea”) (m.05.12.1975).
1923: Nadine Gordimer, romancier sud-african laureat al Premiului Nobel (1992)
1925: Robert F. Kennedy, politician american
1937: Christoph Klein, episcop al Bisericii Evanghelice C.A. din România
1940: Dr. John, muzician american
1943: Grigore Ilisei, publicist, prozator român
1947: Joe Walsh, muzician american
1948: Constantin Dragomir, poet, prozator român
1948: Barbara Hendricks, cântăreță americană
1950: Gary Green, muzician britanic

Decese
1737: Carolina de Ansbach, soția regelui George al II-lea al Marii Britanii (n. 1683)
1894 – A murit Anton Grigorievich Rubinstein, compozitor rus, dirijor si unul dintre cei mai mari pianisti ai timpului sau, fondator al Conservatorului din Sankt Petersburg (n.28.11.1829).
1900 – A murit poetul, dramaturgul şi prozatorul britanic Oscar Wilde (“Prinţul fericit”, “Portretul lui Dorian Gray”, “Balada închisorii din Reading”) (n.16.10.1854).
1910 – A murit scriitorul rus Lev Nikolaevici Tolstoi, unul dintre cei mai importanţi romancieri ai literaturii universale (“Anna Karenina”, “Război şi pace”) (n.09.09.1828).
1925: Alexandra a Danemarcei, soția regelui Eduard al VII-lea al Regatului Unit (n. 1844)
1938: Edwin Hall, fizician american (n. 1855)
1938: Maud de Wales, regină a Norvegiei, soția regelui Haakon al VII-lea al Norvegiei (n. 1869)
1964: Sabin Manuilă, statistician, medic, demograf, membru fondator al Academiei de Medicină. A emigrat în SUA după cel de-al doilea război mondial (n. 1894)
1975 – A murit Francisco Franco Bahamonde, general si om politic; a pus capat razboiului civil spaniol (1936–1939), iar ca sef al statului, din 1.04.1939, a instaurat în Spania un regim autoritar, fiind numit “ultimul dictator fascist supravietuitor”; prin legea de succesiune propusa de Generalul Franco, Spania a revenit la sistemul monarhiei constitutionale, în 1969, când printul Juan Carlos de Bourbon a fost desemnat de catre general ca viitor monarh; la 22.11.1975, printul Juan Carlos a fost proclamat rege al Spaniei (n.04.12.1892).

Personalitatea zilei – Lev Nikolaevici Tolstoi

Lev Tolstoi sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi (rusă Лев Никола́евич Толсто́й) (n. 28 august(sv) / 9 septembrie(sn) 1828, Iasnaia Poliana – d. 7 noiembrie(sv) / 20 noiembrie(sn), 1910, Astapovo) a fost un scriitor rus considerat de către critici ca fiind unul dintre cei mai importanţi romancieri ai lumii. Alături de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută în 1820 cu primele opere ale lui Puşkin, şi terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski). Operele sale Război şi pace şi Anna Karenina au avut o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credinţele şi ideile sale filosofice şi estetice, propovăduite de-a lungul vieţii prin celelalte opere, sunt reunite şi cunoscute sub denumirea de „tolstoism”. Creaţia sa epică se impune prin capacitatea de cuprindere, adâncimea viziunii, acuitatea observaţiei sociale şi psihologice, sentimentul tragicului şi omenescului.

Tolstoi s-a manifestat, totodată, şi ca eseist, dramaturg şi reformator în domeniu educaţiei, calităţi care l-au consacrat drept unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai acestei vechi şi aritocratice familii ruseşti. Interpretările sale literare privind învăţăturile etice ale lui Iisus Hristos, l-au făcut să devină mai târziu, spre sfârşitul vieţii sale, un fervent comentator al învăţăturilor christice, în sensul lor social, pacifist şi nemediat de vreo putere lumească. Ideile sale despre rezistenţă nonviolentă, expusă în opere ca „Împărăţia lui Dumnezeu este cu tine” , vor avea un profund impact asupra unor personalităţi de referinţă din secolul al XX-lea, printre care Gandhi şi Martin Luther King Jr. Efigia lui Lev Tolstoi a fost imprimată pe o monedă rusească din aur.

Opera scriitorului rus Lev Nikolaevici Tolstoi este cunoscută şi admirată de iubitorii de literatură din toată lumea. Impresia pe care a produs-o în epoca sa, precum şi răsunetul de care s-a bucurat opera lui, l-au situat înca din timpul vieţii printre cei mai importanţi scriitori ai vremii. Tolstoi a fost, din anumite puncte de vedere, un om plin de contradicţii. Născut într-o familie de nobili din Imperiul Rus, îl obsedau în aceeaşi măsură excesele burgheziei şi ascetismul auto-impus al stoicismului. Deşi şi-a întemeiat un sistem propriu de credinţe religioase, câştigând respectul gânditorilor laici, nu a reuşit niciodată să reconcileze conceptele de artă şi frumos în viaţa reală. Cercetând opera lui Tolstoi, Vladimir Nabokov observa că doar două subiecte l-au atras cu adevărat pe acesta, anume viaţa şi moartea, iar ele au fost reexaminate în fiecare nouă scriere, cu o complexitate mereu sporită. E de ajuns să urmărim „Moartea lui Ivan Ilici” sau „Anna Karenina” ca să vedem că acestea sunt, într-adevăr, temele fundamentale ale operei tolstoiene.

Lung şi rodnic a fost drumul vieţii şi al creaţiei lui Tolstoi. El a lăsat omenirii o uriaşă moştenire literară care cuprinde printre altele: un roman istorico-psihologic de mari proporţii („Război şi pace”) un roman social de moravuri („Anna Karenina”), un roman social („Învierea”), o trilogie autobiografică („Copilăria”, „Adolescenţa”, „Tinereţea”), numeroase nuvele şi povestiri („Cazacii”, „Dimineaţa unui moşier”, „Moartea lui Ivan Ilici”, „După bal”, „Hagi Murad” şi altele), drame („Puterea întunericului”, „Roadele instrucţiunii”, „Cadavrul viu”), povestiri populare, basme şi istorisiri pentru copii, articole publicistice, de critică literară sau literatură ştiinţifică (studii despre probleme de artă, articole pe teme politico-sociale, tratate etico-religioase etc.), un jurnal intim şi o excepţional de bogată corespondenţă. Lev Tolstoi a oglindit în opera sa Rusia de la începutul veacului al XIX-lea (războiul împotriva lui Napoleon), dar mai ales Rusia din perioada 1861-1905.
În cei aproape 60 de ani de activitate pe tărâm literar, Tolstoi a cercetat cu atenţie realitatea rusă şi a meditat neobosit la rezolvarea problemelor legate de viaţa poporului. El a parcurs un drum plin de cotituri, de la clasa nobililor căreia îi aparţinea, către poporul simplu pe care-l iubea cu sinceritate, devenind în cele din urmă exponentul intereselor ţărănimii patriarhale.
În 1901, Comitetul Nobel a decis să propună premiul unui scriitor ce părea să corespundă testamentului lui Alfred Nobel și i-a scris lui Lev Tolstoi. Una dintre condițiile acordării era recunoașterea pe plan european a valorii operei. Trei scriitori ruși fuseseră traduși în limba franceză: Tolstoi, Dostoievski și Pușkin. Traducerile fuseseră susținute financiar de la caseta țarului Alexandru al III-lea, în ruble-aur.
Tolstoi refuză, motivând că banul este „ochiul dracului” și că el trăiește în acord cu normele creștine, ca un adept adevărat al bogomilismului. Un grup de scriitori și jurnaliști suedezi, între care și Selma Lagerlöf, s-a constituit într-un comitet de susținere a lui Tolstoi.
De două ori scriitorul rus a avut ocazia să ajungă și în Suedia însă n-a mai apucat. Prima dată, atunci când refuzase Premiul Nobel iar a doua oară, atunci când a fost invitat la un Congres Internațional al Păcii de la Stockholm.

Tolstoi începe să critice Biserica Ortodoxă începând cu 1880, în 4 scrieri: “Critica Teologiei Dogmatice” (1880), “Armonia Și Traducerea Celor Patru Evanghelii” (1881), “În Ce Constă Credința Mea” (1884) și “Împărăția Lui Dumnezeu Se Află În Tine Însuți” (1893); din cauza cenzurii, nici una nu va putea să fie publicată în Rusia vremii lui.
Ideile scriitorului derivau din experiența sa de viață, dar și din cercetarea minuțioasă a Bibliei: Tolstoi și-a procurat o copie după textul grec, cum era el compilat din diverse manuscrise de către J.J.Griesbach, și l-a comparat cu textul Bibliei oficiale a Bisericii Ortodoxe; pe baza lecturii critice, Tolstoi își întocmește, ca și Jefferson cândva, o Biblie personală, “curățată” de “noroiul și mocirla” miracolelor și supranaturalului; în esență, critica scriitorului la adresa Bisericii Ortodoxe era că aceasta concentrează atenția oamenilor pe ritualuri și dogme absurde, ca să cultive dezinteresul pentru singurul lucru care era cu adevărat important, anume învățătura etică a lui Iisus Hristos.
Ca și Newton și Jefferson înaintea lui, Tolstoi respinge credința în Sfânta Treime; el neagă dogma lui Iisus ca mântuitor al omenirii, învierea din morți, nașterea din fecioară, viața după moarte și judecata de apoi.
Teologii ortodocși care au luat apărarea lui Tolstoi, precum Ostrumov, Ekzempliarschi și Krapovițki, considerau că dacă învățăturile scriitorului pot fi nocive pentru copii și oamenii simpli, pentru că ele pot nărui credința acestora, pentru adulții instruiți ele sunt utile, întrucât pun în relief gravele anormalități în societate, în stat, în biserică și în familie. Mitropolitul Antonii se întreba și el retoric: “L-am criticat pe Tolstoi pentru că a denaturat ortodoxia, însă i-am arătat noi în viața de zi cu zi, adevărul acesteia?”
Viața fără Dumnezeu a creștinilor ortodocși din vremea lui Tolstoi nu reprezenta decât o bătaie de joc a credinței și furniza solul fertil pentru niște eretici ca el. Dealtfel, Vasilii Ekzempliarski, un profesor de patristică la Academia Teologică din Kiev, considera că învățătura etică a lui Tolstoi este în complet acord cu aceea a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, și că ținând cont de faptul că toți ceilalți Sfinți Părinți ai bisericii creștine timpurii au fost și ei de acord cu Gură-de-Aur, practic mesajul social al lui Tolstoi coincide cu învățătura adevăratei ortodoxii. Ekzempliarski considera că teologia rusă este principala vinovată de scandal, pentru că a deviat de la învățătura socială a lui Hristos, și pentru că gândirea teologică rusească s-a murdărit încercând să dovedească că învățătura Evangheliei aprobă iobăgia și pedeapsa corporală, opulența bogaților și pedeapsa capitală, măsurile coercitive contra conștinței oamenilor și multe alte lucruri.
Profesorul considera că există o paralelă între destinul lui Gură-de-Aur, alungat cândva în exil de către bogații Constantinopolului, și excomunicarea lui Tolstoi din rândul credincioșilor de către Biserica Ortodoxă Rusă. Sergei Bulgakov, un teolog ortodox, filozof și economist, s-a arătat și el scandalizat de faptul că Biserica Ortodoxă a fost capabilă de atât zel în cazul lui Tolstoi, cât timp aceasta a rămas atât amar de vreme tolerantă cu maimuțărelile șarlatanului religios Grigorii Rasputin.
Sfântul Sinod îl excomunicase pe scriitor din sânul Bisericii pravoslavnice, interzicând înmormântarea sa religioasă fără o prealabilă căință. De la această decizie, exact de la începutul noului secol (al XX-lea), înfruntarea directă dintre excomunicat și excomunicatori avea să ia proporții uriașe. Tolstoi și-a cunoscut adversarii, de aceea și-a luat toate măsurile de precauție pentru a nu fi cumva păcălit într-un moment, când nu s-ar mai fi putut împotrivi.
În anul premergător morții, el declara solemn:
„…nu pot să mă întorc la Biserică, să mă împărtășesc înainte de moarte, la fel cum n-aș putea înainte morții rosti vorbe nerușinate sau privi poze pornografice, și, de aceea, tot ce se spune despre căința mea și împărtășania mea înainte de moarte – e o minciună.”

Pe măsură ce avansau pregătirile pentru sărbătorirea celei de-a optzecea zile de naștere a scriitorului, guvernul și biserica au devenit mai indulgente față de intervențiile sale în viața publică a țării. În Rusia soseau scrisori, telegrame și vizite din toate colțurile lumii, mulțimi de scriitori și filozofi dorind să celebreze longevitatea gânditorului rus.
Chiar și în 1909, Tolstoi era în formă. Își continua clasicele proteste la adresa acțiunilor guvernului și ale bisericii, lucrând în același timp la un nou roman. Era implicat intens în tot ceea ce se petrecea în jurul lui. Tolstoi făcea eforturi susținute să compună și să își transfere manuscrisele către editura Intermediarul, spre nemulțumirea soției sale care nu era în relații bune cu Certkov, directorul editurii amintite mai sus. Disensiunile au continuat și în anul următor, iar Tolstoi a început să aibă în vedere părăsirea căminului pentru totdeauna.

Astfel, la 28 octombrie 1910, la ora șase dimineața, Tolstoi a plecat de acasă însoțit de secretara sa. Fiica Alexandra i s-a alăturat două zile mai târziu. De teamă să nu fie urmărit, scriitorul a decis să se îndrepte către o mânăstire, însă la mijlocul drumului a abandonat traseul rămânând într-o stație de tren.
Grăbindu-se să i se alăture, la auzul înrăutățirii stării sale de sănătate, copiii i-au stat la căpătâi până în zorii zilei de 7 noiembrie (20 noiembrie pe stil vechi), când pneumonia l-a doborât.
După evadarea de la Iasnaia Poliana și îmbolnăvirea sa la Astapovo, s-au întreprins ultimele încercări de împăcare cu biserica. Într-o telegramă a mitropolitului Antonie din Petersburg i se propune întoarcerea în sânul Bisericii, însă scriitorul refuză ferm. După moarte, arhiereul Parfenie, venit special de la Tula, se interesează dacă Tolstoi nu și-a exprimat cumva dorința de a se întoarce la Biserică. Vice-directorul Departamentului Poliției, de față și el pentru a preveni eventualele tulburări, anunță insuccesul lui Parfenie: nimeni din familia scriitorului nu confirmă dorința împăcării lui Tolstoi cu Biserica. Ceremonia de doliu este, potrivit prevederilor exprese ale defunctului, dintre cele mai simple cu putință. Fără fast, fără forme exterioare. În noaptea de 7 noiembrie are un nou atac de cord. I se administrează morfină. În jurul orei 5 dimineața i se permite Sofiei Andreievna să-și vadă soțul muribund. Tolstoi moare la orele 6. La 8:30 începe pelerinajul prin fața corpului neînsuflețit. La orele 12:00 are loc ceremonia de doliu. Se cântă veșnica pomenire. Pe 8 noiembrie sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Tolstoi e transportat de la Astapovo la Iasnaia Poliana, unde ajunge în ziua următoare la orele 10 dimineața. Pe 9 noiembrie între orele 11:45 și 14:15, mii de oameni își iau rămas-bun de la Tolstoi. La orele 15:00 are loc înhumarea lui Tolstoi în pădurea Zakaz, în locul dorit de el.
Dacă Dostoievski a avut parte de o înmormântare aristocratică, aristocratul Tolstoi a avut parte de una simplă. Primul a fost iertat de Biserică pentru păcatele lui. Al doilea nu a iertat niciodată Biserica pentru păcatele ei.
Pagină realizată de Grigore  Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA