Acasăsinucidere maramuresCalendar. Memoria zilei - 14 noiembrie

Calendar. Memoria zilei – 14 noiembrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Religie
Ortodox = +Sf. Ap. Filip; Sf. Gridorie Palama; (Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului).
Romano-catolic = Sf. Veneranda.
Reformat(Calvin) = Aliz (Alice), Klementina.
Greco-catolic = Sf. ap. Filip.
Mozaic = 17. Kheshvan 5772.
Musulman = al-‘ithnayn: 17. Dhu l-Hidjdja 1432.

Sărbători
Sf. Ap. Filip; Sf. Grigore Palama; Lăsatul secului pentru Postul Craciunului (calendarul ortodox si greco-catolic)
Veneranda (calendarul romano-catolic)
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului

Evenimente
1305: Clement al V-lea devine primul papă cu reședința la Avignon
1497: S-a terminat zidirea Bisericii „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț, monument ce definește stilul moldovenesc în arhitectura religioasă, stil constituit în epoca lui Ștefan cel Mare
1832: A fost pus în circulație primul vagon de tramvai din America, la New York, având ca pasageri funcționari publici care parcurgeau distanța dintre Prince Street și Strada nr. 14
1878: Dobrogea redevine parte a României după Războiul de Independență
1885: Regele sârb Milan Obrenovic al IV-lea declară război Bulgariei
1922: În Marea Britanie începe să emită British Broadcasting Corporation (BBC)
1940: Al Doilea Război Mondial: Avioanele germane bombardează orașul britanic Coventry devastându-l
1962: Se abolește statutul Eritreei ca stat federal, ea devenind până la dobândirea inependenței în 1993 o simplă provinicie a Etiopiei
1969: Naveta spațială Apollo 12 e lansată, având la bord pe cosmonauții Charles Conrad Jr., Richard F. Gordon Jr. și Alan L. Bean
1969: A fost înființată la București Academia de Științe Agricole și Silvice
1985 – Vulcanul Nevado Ruiz a erupt, ştergând de pe faţa pământului localitatea Armero. 20000 de oameni au murit atunci şi alte câteva mii au rămas fără adăpost. Televiziunile din toată lumea au preluat imagini, transmiţând pentru prima dată o moarte în direct. Este vorba despre moartea fetiţei de 13 ani, Omayra Sanchez.

Nașteri
1650: William al III-lea, rege al Angliei, Scoției și Irlandei, din dinastia Stuart-Orania (1689-1702) (d. 1702)
1668: Johann Lucas von Hildebrandt, arhitect (baroc) italian
1719: Johann Georg Leopold Mozart, muzician austriac, compozitor, violonist, tatăl lui Wolfgang Amadeus Mozart(d. 1787)
1765: Robert Fulton, constructor de nave american (d. 1815)
1778: Johann Nepomuk Hummel, compozitor și pianist austriac
1779: Adam Oehlenschläger, scriitor danez
1840: Claude Monet, pictor impresionist francez (d. 1926)
1863: Leo Baekeland, chimist american de origine belgiană inventatorul bachelitei (d. 1944)
1871: Ilarie Chendi, critic și istoric literar român (d. 1913)
1874: Johann Schober, politician austriac
1889: Jawaharlal Nehru, primul prim-ministru indian
1891: Frederick Banting, medic canadian, laureat al Premiului Nobel pe anul 1923 (d. 1941)
1904: Dick Powell, actor american
1906: Louise Brooks, actriță americană
1907: Astrid Lindgren, scriitoare suedeză
1913: Ninetta Gusti actriță româncă (d. 2002)
1922: Boutros Boutros-Ghali, secretar general al ONU (1992-1996)
1930: Edward H. White, astronaut american
1935: Regele iordanian Hussein al Iordaniei
1939: Wendy Carlos, muziciană americană
1948: Prințul moștenitor Charles al Marii Britanii și Irlandei de Nord
1949: Pierre Buyoya, președintele de stat al Republicii Burundi
1954: Bernard Hinault, ciclist francez
Condoleezza Rice, politiciană americană și ministru de externe a Statelor Unite
1975 – S–a născut atleta Gabi Szabo, mutiplă campioană naţională, europeană, mondială şi olimpică, desemnată în anul 1999, atleta nr. 1 a lumii.

Decese
1716: Gottfried Leibniz, filozof, matematician, diplomat, om de știință german (n. 1646)
1831 – A murit Georg Wilhelm Friedrich Hegel, clasic al filosofiei germane (“Logica”, “Fenomenologia spiritului”) (n.27.08.1770).
1866: Miguel I al Portugaliei (n. 1802)
1946 – A murit Manuel de Falla, compozitor spaniol, autor de opere (“Viaţă scurtă”), balete (“Amorul vrăjitor”), lucrări orchestrale (n.23.11.1876).
1955 – A murit Robert Emmet Sherwood, dramaturg american, scenarist de filme şi ziarist. Comediile şi dramele sale, piese cu implicaţii filosofice, de atitudine antirăzboinică şi de evocare istorică – dintre care cea mai cunoscută este “Pădurea împietrită” (1935) –, remarcabile prin gradaţia tensiunii dramatice şi şocul elementului neprevăzut, atestă un temperament ironic, deziluzionat şi o tendinţă spre paradoxul istorico–moral (n.04.04.1896).
1967: Petre P. Panaitescu, istoric literar român (n. 1900)
1991: Constantin Chiriță, prozator român (n. 1925)
2001 – A murit actriţa britanică Charlotte Coleman (”Patru nunţi şi o înmormîntare”) (n.03.04.1968).

Personalitatea zilei – Oscar-Claude Monet
Oscar-Claude Monet (n. 14 noiembrie 1840, Paris — d. 5 decembrie 1926, Giverny) a fost un pictor impresionist din Franța.
Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air – schițe rapide făcute în aer liber – pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : „… în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc .”

Monet a trebuit să meargă în armată în Algeria. Mătușa sa Lecadre a fost de acord să-l scape de armată, dacă va fi urmat un curs de artă la universitate. El a părăsit armata, dar stilurile de pictură tradițională predate la universitate nu i-au fost pe plac.

În 1862 el a studiat arta cu Charles Gleyre la Paris, unde l-a întâlnit pe Pierre-Auguste Renoir împreună cu care a fondat mișcarea impresionistă. Ei au pictat împreună și au rămas prieteni toată viața.

Monet putea să folosească și studioul pentru a-și picta modelele la un preț redus. El a pictat-o pe Camille Doncieux și, mai târziu, s-au căsătorit. Monet a pictat Femei în Grădină la sfârșitul anilor 1860. După nașterea primului lor copil, Jean, s-au mutat la o casă în Argenteuil, în apropierea Râului Sena. Au locuit acolo timp de șase ani, până când Camille a murit; el a pictat-o moartă pe pat. Monet s-a mutat apoi la o casă din Giverny, Eure, în regiunea Haute-Normandie, unde a plantat o grădină mare.

În 1872 (sau 1873) Monet a pictat Impression, soleil levant (franceză: Impresie, răsărit de soare – acum în Musée Marmottan, Paris), un peisaj din Le Havre, care a fost expus la prima expoziție impresionistă din 1874. Se spune că Louis Leroy, un critic ostil, a folosit numele de „Impresioniste” din titlul acestei picturi, comentând că picturile lui Monet erau mai degrabă „impresii” decât lucrări de artă terminate. La a treia expoziție, din 1876, pictorii pe care noi îi grupăm cu termenul de impresioniști, foloseau deja termenul acesta pentru a se descrie.
El s-a căsătorit cu Alice Hoschede pe data de 16 iulie 1892, cu care avea o aventură în timpul căsătoriei cu Camille.
În anul 1892 Monet a pictat o serie de lucrări reprezentând Catedrala Rouen, din diverse unghiuri și la perioade diferite ale zilei. Douăzeci de vederi ale catedralei au fost expuse la galeria Durand-Ruel în 1895. El a pictat de asemenea și câteva mori de făină.

Lui Monet îi plăcea foarte mult să picteze natură controlată – grădina sa, eleșteul, nuferii săi sau podul său. În grădină avea o livadă cu sălcii și o mlaștină. Monet a pictat între altele și malurile Senei. În 1914, Monet a început o nouă serie de picturi ale nuferilor săi la sugestia prietenului său, politicianul Georges Clemenceau. În anul 1911 artistul își pierde soția, Alice, urmând ca peste doar trei ani să-și piardă și primul său fiu, Jean. În 1923 suferă o intervenție chirurgicală la unul din ochi deoarece artistul suferea tot mai mult de pierderi de vedere.
“ Nu am decât meritul de a fi pictat întocmai după natură străduindu-mă să reproduc propriile impresii față de fenomene trecătoare și schimbătoare.”

Cu aceste cuvinte Claude Monet își definea în 1926 propria activitate la sfârșitul unei lungi existențe dedicate cu pasiune, în totalitate, picturii. El a rămas în istorie drept părintele fondator al mișcării impresioniste și cel care a inspirat o nouă poetică a momentului și a unei sensibilități formale și lirice a materiei. Se stinge din viață pe data de 5 decembrie 1926, fiind înconjurat de prieteni.
Este înmormântat la Cimitirul Bisericii Giverny, Giverny, Eure, în regiunea Haute-Normandie, Franța.
Vânzarea recentă a unei picturi a lui Monet a depășit 18 milioane de euro.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA