AcasăAlteleEconomicCA-N EGIPT - Stațiunea de pe litoral care ar putea detrona Mamaia

CA-N EGIPT – Stațiunea de pe litoral care ar putea detrona Mamaia

spot_img

DISTRIBUIȚI

CA-N EGIPT Printre clădirile ridicate în perioada comunismului, au apărut hoteluri de 4 şi 5 stele, în care s-au investit milioane de euro, iar amenajările exterioare i-au făcut pe turişti să spună… „Plaja începe să arate ca în Egipt”, relatează Ziarul Financiar

CA-N EGIPT Treptat, sudul litoralului românesc începe să atragă tot mai mulţi turişti atraşi de servicii de 5 stele, pe care le găsesc la preţuri mult mai rezonabile decât cele percepute în Mamaia. Proprietarii au investit milioane de euro în fostele unităţi de cazare comuniste şi le-au pregătit clienţilor tot confortul, departe de restul zonei care are nevoie de investiţii majore.

Staţiunea Venus renaşte încet, dar sigur, cu ajutorul hotelurilor de 4 şi 5 stele recent deschise, care au un grad de ocupare de aproape 100% pe timp de vară. Turiştii sunt extrem de mulţumiţi de serviciile pe care le primesc, dar şi de amenajările exterioare din jurul unităţilor de cazare.

Deşi Mamaia încă este cea mai căutată destinaţie de pe litoralul românesc, o altă staţiune de la area Neagră are toate şansele să o detroneze în scurt timp. Printre clădirile ridicate în perioada comunismului, au apărut hoteluri de 4 şi 5 stele, în care s-au investit milioane de euro, iar amenajările exterioare i-au făcut pe turişti să spună… “Plaja începe să arate ca în Egipt”.

Sursă foto.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA