AcasăMARAMURESUL ISTORICBenzinarii se grăbesc să-și recupereze amenda - După Petrom, Rompetrol, Lukoil şi...

Benzinarii se grăbesc să-și recupereze amenda – După Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol au majorat prețul carburanților

spot_img

DISTRIBUIȚI

La doar o zi după ce Petrom, cel mai mare producător şi distribuitor de carburanţi din România, a majorat preţurile la carburanţi cu până la 9 bani pe litru, principalii concurenţi, Rompetrol şi Lukoil au scumpit şi ei benzina şi motorina vândute în staţiile proprii.

Astfel, la pompele Rompetrol un litru de benzină Efix 95 costă, începând de vineri dimineaţă, 5,59 lei/litru, în creştere cu şase bani. Compania deţinută de grupul KazMunaiGaz, din Kazahstan, a scumpit şi sortimentul Alto 101, care are acum un preţ de 6,24 lei pe litru. În cazul motorinei scumpirea a fost de şapte bani, un litru de Efix Diesel fiind vândut cu 5,82 de lei iar un litru din sortimentul Alto 55 cu 6,13 lei pe litru. Compania precizează pe site-ul oficial că acestea sunt preţurile medii, care pot varia cu până la 5%, în plus sau în minus, la benzinăriile de la nivel naţional.

În cazul Lukoil scumpirea operată a fost de 9 bani pe litru, noile preţuri, pe litru, fiind următoarele: Euroluk 95 – 5,57 lei, Ecto 98 – 6,07 lei, Euro L Diesel – 5,77 lei şi Ecto Super Diesel – 5,94 lei. Compania cu sediul în Moscova precizează pe site-ul oficial că preţurile afişate sunt cele medii în staţii.

Reprezentanţii Mol România au confirmat doar că au scumpit şi ei sortimentele de carburanţi la benzinării, fără a preciza însă cu cât, respectiv care sunt preţurile actuale. Mol România nu publică pe site-ul propriu preţurile la sortimentele de carburanţi pe care le comercializează.

Tot fraierii plătesc! O recunoaște un oficial Lukoil

La începutul acestei săptămâni Consiliul Concurenţei a amendat şase distribuitori de carburanţi din România cu suma record de 205 milioane de euro în total, considerând că a existat o înţelegere neconcurenţială între aceştia în 2008, când au ei au retras, simultan, un anumit sortiment de benzină de pe piaţă. În cazul Petrom, majorarea operată joi dimineaţă a fost cea de-a treia din acest an, ea fiind motivată, după cum susţin oficialii companiei, de creşterea cotaţiilor Platts, indici care urmăresc evoluţia preţurilor carburanţilor la nivel global. Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România şi actualul reprezentant local al lui Vagit Alekperov, preşedintele grupului petrolier cu sediul la Moscova, a declarat, cu puţin timp înaintea anunţului oficial privind amenda Consiliului Concurenţei, că este conştient că „lumea suferă şi că există o presiune mare privind situaţia preţurilor la combustibili, mediatică sau din partea poporului, care ulterior ajunge la politic, dar asta este situaţia când eşti pe o piaţă în criză”. Oficialul Lukoil s-a întrebat apoi, retoric, de unde credem că va fi plătită amenda aplicată companiilor petroliere. Acum avem și răspunsul: din buzunarele noastre! Statul s-a ales cu bani, iar noi îi dăm înapoi companiilor petroliere. C-așa-i românul…

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA