A BĂTUT RECORDUL – Un polițist maramureșean a ajuns la spital cu zeci de căpușe

0
2759

A BĂTUT RECORDUL  Un poliţist din Maramureş le-a spus medicilor de la Urgenţă că a fost muşcat de o căpuşă. Când s-a dezbrăcat, doctorii au consemnat un „record absolut”

O singură muşcătură de căpuşă poate pune viaţa unui om în pericol în unele cazuri. Medicii din Maramureş s-au confruntat însă cu o situaţie neobişnuită, care-i face să vorbească despre „un record absolut”.

Anul acesta se pare că avem parte de un asalt al căpuşelor. În fiecare zi se prezintă între 10 şi 15 pacienţi cu cel puţin o înţepătură de căpuşă. Am avut şi un record absolut, un domn de la Poliţia de Frontieră venind din Valea Vişeului de pe care am cules 27 de astfel de insecte. Vreau să atarg atenţia populaţiei că nu este atât de periculoasă înţepătura de căpuşă însă e bine să fie scoasă de personal calificat deoarece poate să rămână capul căpuşei, scolexul, care se poate infecta şi eventual produce necroza ţesutului tegumentar adiacent înţepăturii”, a precizat Gelu Moyş, medic specialist CPU Sighet, citat de maramedia.ro.

Cei care sunt înţepaţi de o căpuşă nu trebuie să se impacienteze că pot ajunge să sufere de boala Lyme. Aceste cazuri, spun medicii, sunt extrem de rare.

 

Sursă

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.