BĂTĂLIA PENTRU ELICOPTER – Nuțu Fonta și Cătălin Cherecheș vor să mute aeronava SMURD de la Jibou la Baia Mare

2
593

Deputatul UNPR Nuțu Fonta și Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, atrag atenția asupra necesității mutării elicopterului SMURD destinat Regiunii de dezvoltare regională Nord – Vest pe Aeroportul Baia Mare. Amplasarea și dotarea unui heliport la Baia Mare este justificată prin nevoia dinamizării activității Serviciului SMURD Maramureș, iar mutarea aici a elicopterului distribuit la Jibou este absolut necesară, având în vedere particularitățile și specificul zonei de nord a tării.

Există raționamente logice și motive fundamentate în sprijinul adoptării acestei măsuri. În prezent, Serviciul Județean SMURD Baia Mare deservește atât județul Maramureș, cât si zonele limitrofe, Satu Mare și Sălaj. Personalul care este angajat în UPU este format din 22 medici de urgentă sau medici de medicină generală, cu competentă în medicina de urgentă, și 22 de medici colaboratori, asistenți medicali instruiți în acordarea primului ajutor în medicină de urgentă, asistenți sociali și personal auxiliar. Trebuie menționat că volumul de muncă desfășurat în UPU-SMURD Baia Mare este uriaș, de la înființare și până în prezent fiind înregistrate 26.000 de intervenții, numărul acestora crescând de la 3.656 în 2010, până la 6.337 de intervenții anul trecut.

Un alt argument în favoarea adoptării acestei soluții este faptul că Aeroportul International Baia Mare prezintă o serie de avantaje logistice si operaționale ce ar permite amplasarea unui elicopter SMURD cu bază sezonieră sau permanentă. Investițiile necesare aici ar fi minime, deoarece Aeroportul dispune în prezent de o stație de alimentare cu carburanți de aviație suprafețe de manevră și de mișcare, prevăzute cu servicii de control trafic aerian, dispecerat de sol, PSI, handling, pază si servicii de securitate permanente, serviciu meteo permanent, acces auto facil, dar și controlat din punct de vedere al securității, la toate punctele în care ar fi necesar, în funcție de specificul situațiilor de urgentă si SMURD.

Există posibilitatea amenajării rapide, în imediata vecinătate a platformei de îmbarcare-debarcare, cu toate utilitățile necesare deja existente a unui hangar conform necesităților aeronavei ce trebuie protejată, în vederea disponibilității permanente a acesteia pentru serviciul de intervenție. în plus, există facilitățile standard ale unui aeroport internațional (vamă, politie de frontieră, politie transporturi, antitero SRI), fapt ce permite operarea rapidă a unor zboruri cu destinație sau punct de plecare în străinătate.

Numărul deplasărilor auto efectuate pentru transportarea bolnavilor în stare critică către centre medicale mari (Cluj, București, Timișoara) cu mijloace SMURD/ ISU, cu plecare din Baia Mare si din alte localități din județ, a crescut considerabil. De amintit și faptul că deplasările auto ale urgentelor medicale din Borșa/ Vișeu de Sus către Baia Mara sunt extrem de anevoioase, fiind vorba de un traseu de aproape două ore, timp în care viața bolnavilor poate fi în pericol.

Acestea sunt suficiente motive concrete care ar justifica atribuirea de urgență a unui elicopter în folosința si administrarea SMURD Maramureș, care ar putea fi operațional în cel mult 30 de zile.

Deputatul maramureșean a făcut în această săptămână o declarație politică în plenul Parlamentului, legată de această problemă. Iată ce a spus despre decizia gre;it[ de repartizare a elicopterului la Jibou:

”Reamintesc că IGSU din cadrul MAI a repartizat recent un elicopter SMURD în orașul Jibou, județul Sălaj, pentru a deservi cele șase județe ale Regiunii de Dezvoltare Nord – Vest.  Orașul Jibou a fost ales ca bază pentru elicopterul SMURD din considerente majoritar geografice, însă o analiză a structurii regiunii arată că locația respectivă nu ar fi cea mai potrivită alegere.

Între motivele obiective amintim că județul Sălaj nu dispune de nicio ambulanță de terapie intensivă mobilă în cadrul SMURD, există o lipsă acută de personal medical care să deservească aeronavă, iar lipsa spatiilor de cazare pentru personal este o altă problemă nerezolvată. Mai mult, topografia zonei de amplasare a elicopterului nu este prielnică datorită văii râului Someș, unde în perioadele de primăvară, toamnă si iarnă predomină ceata, ceea ce va duce la îngreunarea sau imposibilitatea decolării si aterizării, chiar si pe timp de zi. Nu în ultimul rând, trebuie să luăm în considerare factorii economici, respectiv necesitatea unei investiții considerabile în pregătirea bazei aeriene: platformă omologată pentru decolare-aterizare, hangar pentru adăpostirea aeronavei, stație de alimentare cu carburanți, sistem de iluminare pentru decolare-aterizare pe timp de noapte, serviciu meteo, etc.”

Aeroportul Baia Mare îndeplinește toate condițiile necesare amplasării rapide a bazei aeriene pentru elicopterul SMURD ce deservește Regiunea Nord – Vest, fără a implica costuri mari si fără a se suprapune cu zona de acoperire a elicopterului din județul Mureș. Relocarea bazei pe Aeroportul Baia Mare ar da undă verde desfășurării operațiunilor de urgentă, într-un timp foarte scurt, iar din această hotărâre tot nord-vestul României ar avea foarte mult de câștigat.

Grigore Ciascai

Te-ar mai putea interesa

Loading...

2 COMENTARII

  1. Decat sa stau la …. lui Dan Roman daca d-lui ,,considera” necesar transportul cu elicopterul, mai bine in Jibou….. de 1000 de ori! Prea ne-am lua-o la cap daca elicopterul ar fi sub tutela SMURD MM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.