AcasăActualitate112BĂTAIE LA O ȘCOALĂ DIN BUZĂU – Doi elevi au fost filmați...

BĂTAIE LA O ȘCOALĂ DIN BUZĂU – Doi elevi au fost filmați în timp ce își împărțeau pumni ca în ringul de box

spot_img

DISTRIBUIȚI

BĂTAIE LA O ȘCOALĂ DIN BUZĂU  Conducerea Colegiului Economic din Buzău a început o anchetă după ce vineri, într-o pauză, doi elevi de clasa a XI-a s-au bătut în incinta unităţii de învăţământ. Bătaia a fost filmată de unii dintre colegi şi a ajuns în mediul online.

Potrivit inspectorului şcolar general al ISJ Buzău, Florina Stoian, conducerea Colegiului Economic a început o anchetă disciplinară după ce doi elevi de clasa a XI-a s-au bătut în pauză, sub privirile colegilor lor. Agresiunea de o violenţă extremă a fost filmată de unii adolescenţi, iar din imagini se poate observa că unii dintre ei îi încurajează pe cei doi să se lovească, în timp ce altor colegi nu le pasă ce se întâmplă în jur, notează News.ro.

Conflictul ar fi avut loc în pauza de la 10.00 la 11.00 după ce încă de dimineaţă cei doi adolescenţi s-au luat la ceartă. Abia la final, un elev se aude cum încearcă să-i despartă pe cei doi bătăuşi.

Conform lui Stoian, la finalul anchetei vor fi luate măsuri împotriva celor doi elevi care s-au bătut în clasă, iar măsurile ar putea fi dure întrucât ”violenţa nu poate fi tolerată în şcoli”. De asemenea, conducerea şcolii susţine că vor fi cercetaţi disciplinar şi sancţionaţi chiar şi cei care au filmat cu telefonul mobil şi au postat imaginile în spaţiul public.

Directoarea Colegiului Economic Marioara Lungu spune că elevii se aflau în pauza dintre ore şi de aceea niciun profesor nu poate fi tras la răspundere pentru incident. Nici cadrele de serviciu pe şcoală nu ar avea vreo vină, susţine directoarea,, pentru că aceştia răspund doar pentru ceea ce se întâmplă în curte şi pe holuri, nu şi în clase. Niciunul dintre elevii implicaţi în bătaie nu a suferit vreo leziune care să impună transportarea la spital.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA