AcasăAlteleEconomicBĂTAIE DE JOC CU FINAL AȘTEPTAT - Informaticienii din justiţie ameninţă cu...

BĂTAIE DE JOC CU FINAL AȘTEPTAT – Informaticienii din justiţie ameninţă cu proteste şi demisii, după legea salarizării

spot_img

DISTRIBUIȚI

Specialiştii IT din justiţie susţin că sunt nemulţumiţi de prevederile legii salarizării unitare pentru că veniturile ar urma să fie înjumătăţite, fiind încadraţi la nivelul salarial al funcţionarilor publici. Informaticienii susţin că dacă legea trece în varianta actuală, vor declanşa proteste.

„Vrem să atragem atenţia casei politice şi opiniei publice cu privire la nedreptate care se crează prin acest proiect al legii salarizării unitare. Mă refer la excluderea unei întregi categorii profesionale din familia ocupaţională justiţie şi plasată undeva la funcţiile comune, ceea ce înseamna o mare nedreptate şi reduceri salariale între 50% şi 70%. Asta va duce, evident, la demisii în masă şi, prin urmare, calitatea serviciilor va scădea. Veniturile unui specialist IT, în prezent, sunt cuprinse între 6.000 şi 11.000 de lei, iar prin faptul că vom fi încadraţi la nivelul salarial al funcţionarilor publici vom ajunge să câştigăm cât un portar sau o femeie de serviciu. Noi dorim să rămână actuala formă de salarizare, cel puţin în cazul nostru, al specialistilor IT. În condiţiile în care în Parlament nu se va ajunge la o variantă a legii salarizării, acceptată de specialiştii IT, luam în calcul proteste la nivelul întregii ţări, asta însemnând inclusiv oprirea lucrului în instanţe”, a declarat Daniel Ciortan, specialist IT în cadrul Ministerului Justiţiei, arată Ziarul Financiar.
„În cazul în care se va declanşa conflictul de muncă şi vom intra în grevă, accesul la bazele de date ale MAI va fi blocat, programul Ecris nu va mai fi actualizat, internetul în instanţe va fi, de asemenea, blocat. Deci, toate dosarele care vor fi pe rol rămân în aer, persoanele arestate preventiv vor fi puse în libertate pentru că le vor expira mandatele, etc”, explică un alt informatician.

Specialiştii IT susţin că sunt mulţumiţi de salariile actuale însă, chiar dacă se apropie de cele din mediul privat, responsabilităţile sunt mai multe.

Continuarea, AICI.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA