AcasăOPINIIBastarzi fără glagorie

Bastarzi fără glagorie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ca să-i rupi gîtul unuia ca Băsescu ai nevoie, din punct de vedere politic, nu numai de inteligență și de discurs. Ai nevoie de mardeiași. Adică de băieți care nu se sfiesc să-i dea președintelui un cap în gură știind că, pînă să-l atingă la dantură, se vor izbi cu fruntea de damf. Tipi ale căror scrupule fac prostituție la vedere, inși cu caracterul tatuat pe antebrațe, acolo unde anii de pușcărie lipsesc, dar unde se văd, gravați pe brățara ceasului de aur, anii de colaborare cu Securitatea.
Ăștia sînt gagiii trebuincioși, născuți din mucegai și neatenție, oameni dispuși să care mobila, să ducă gunoiul, să dezbrace mortul, să îngroape trecutul, să plîngă la comandă și să înfigă șurubelnița într-o spinare prietenă, dar nu destul de prevăzătoare.
Pînă la un punct, Crin Antonescu și-a ales mardeiașii cu oarecare fler. Pentru lupta anti-Băsescu, Voiculescu deținea nu numai ura, ci și mijloacele necesare. Numărînd voturile la locale, la generale și la referendum, poți spune că Antonescu a arătat un pragmatism politic neobișnuit la specii atît de fragile ca liberalii.
E drept, victoria USL are acum pe frontispiciu portretul omagial al Varanului, în care lucesc solzii și balele otrăvite, dar cooptarea bătrînului securist are cel puțin o noimă politică, dovedită de rezultate. Pînă și achiziția lui Frunzăverde pare să aibă un oarecare sens: capul în gură a fost direcționat sub centură, acolo unde îi atîrnă marinarului punctele sensibile. Și chiar dacă se zice că de atunci ar fi rămas Frunzăverde cu ochii holbați, trebuie spus că defectarea s-a produs la greu, înainte ca marele război contra tiraniei să fi ajuns la cabinele de vot.
Recrutîndu-l pe Becali, însă, Crin Antonescu a dat cu mucii în Brătieni. Trocul politic e aici ridicol, cîștigul de imagine e negativ. Cînd Gigi își arată la televizor cravatele mai late ca statuia lui Ion I.C., în mormintele de la Florica se foiesc trei generații de liberali. Dar palma absolută dată strămoșului politic vine abia de la Mihai Stănișoară, cel mai recent transfug adoptat de președintele PNL.
Stănișoară nu e numai unul care i-a înjurat pe liberali ca un birjar afectat de apariția petrolului, dar e și un politician atît de șters, încît doar un sombrero și o rochie de mireasă mov l-ar ajuta să se facă observat pe o scenă goală. În plus, el arată un caracter care ar întoarce pe dos și stomacul unei vedete porno. Ce caută unul ca Stănișoară într-un partid pe care oamenii l-au votat tocmai pentru ca să-l facă să dispară pe unul ca Stănișoră?
Păi, dacă asta e o strategie de a destrăma PDL, atunci de ce o ia Crin Antonescu pe ocolite și n-o cheamă direct pe Monica Macovei? Doar sînt în PNL vicepreședinți mai dăunători. Și-apoi, Monica n-ar veni cu mîna goală. Ce, se compară Stănișoară cu Baconschi, cu Cristian Preda sau cu Papahagi?
Iar de aici încolo, a o invita în PNL pe Elena Udrea însăși ar fi un gest firesc de întregire a dreptei, nu? E adevărat, în acest caz, venirea lui Blaga ar putea ridica probleme, dar Blaga a mai fost în FSN. Pe el îl poate invita Victor Ponta.
Doru Bușcu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA