ÎN BAIA MARE, SEINI ȘI OCNA ȘUGATAG – Sute de sancțiuni în urma acțiunilor pentru combaterea vitezei excesive

2
203

ÎN BAIA MARE, SEINI ȘI OCNA ȘUGATAG Poliţiştii rutieri desfăşoară zilnic activităţi de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale. 

Pentru că depăşirea limitei legale de viteză ocupă un loc important în ierarhia principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare, cei din Seini şi cei din Ocna Şugatag au desfăşurat ieri, 31 ianuarie, activităţi axate în special pe combaterea nerespectării regimului legal de viteză.

Astfel, au fost supravegheate îndeosebi drumurile cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere generate de viteza excesivă sau neadaptată, au fost controlate mai multe autovehicule şi ca urmare a nerespectării normelor rutiere au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 37 000 de lei. Ca măsură complementară au fost reţinute 7 permise de conducere şi au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii rutieri împreună cu cei de ordine publică vor fi în continuare prezenţi pe principalele artere de circulaţie din judeţ  pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale axate în principal pe depăşirea limitei legale de viteză şi pun astfel în pericol siguranţa traficului rutier.

Loading...

Informații furnizate de către IPJ Maramureș

2 COMENTARII

  1. OARE CEI DE LA DRUMURI DE CINE VOR FI AMENDATI PENTRU NEMACARCAREA CORESPUNZTOARE A DRUMURILOR. ATENTIE SOFERI!!! CAND URCATI DURA DINSPRE TAUTI MAGHERAUSI PE PARTEA DE URCARE DRUMUL ESTE MARCAT CU LINIE PUNCTANTA. DE FAPT ESTE O EROARE DE CARE SE PROFITA SI SE IAU AMENZI PE BANDA RULANTA, BA MAI MULT RAMAI SI FARA PERMIS DE CONDUCERE 30 DE ZILE.
    NEATENTII SI INCOMPETENTII DE LA DRUMURI AU MARCAT LINIA CONTINUA CU DISTANTA FATA DE VECHEA LINIE PUNCTA, IAR POLITIA ROMANA IN LOC SA LE ATRAGA ATENTIA INCOMPETENTILOR CA AU GRESIT, PROFITA SI NE FURA BANII DIN BUZUNARE FARA SA FIM VINOVATI.
    RUSINE POLITIA ROMANA SI INCOMPETENTILOR DE LA DRUMURI.
    NUMAI IN ROMANIA POATE SA FIE ASA CEVA.
    ASTA-I ROMANIA DE CARE FUG TOTI.

  2. In Baia Mare e jale,e o adevarata aventura sa fi pieton sau sa conduci masina in trafic,dovada sunt sutele de accidente.Cu un control nu se face primavara,trebuie montate camere radar si de supraveghere,mai ales la trecerile de pietoni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here