BAIA MARE – Marş cu baloane albastre de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

0
133

BAIA MARE Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost marcată duminică, 2 aprilie, în Baia Mare, printr-o serie de activități menite sa atragă atenția cu privire la tot ce înseamnă această afecțiune.

BAIA MARE Cu baloane albastre în mâini, participanții au pornit în marș, din Piața Millennium până pe Câmpul Tineretului.

În cadrul manifestărilor, băimărenii au avut ocazia să participe la sesiuni de meloterapie, pictură pe față și diverse jocuri de grup.

Evenimentele au fost organizate de Asociația Autism Baia Mare, în parteneriat cu Serviciul Public Asistență Socială și Fundația Paula.

autism

Autismul este o tulburare neurobiologică complexă care în mod normal durează de-a lungul întregii vieţi.

Statisticile relevă o incidenţa alarmantă a tulburărilor din spectrul autismului: 1 la 166 de copii – fiind o afecţiune mai des întâlnită decât cancerul, diabetul şi SIDA la un loc.

Autismul poate apărea în toate tipurile de familii, indiferent de mediu social, rasă, etnie şi este de 4 ori mai întâlnit la băieţi decât la fete.

Autismul se caracterizează prin capacitate scăzută de a interacţiona pe plan social, comportament stereotip şi repetitiv. Autismul afectează modul în care copilul percepe şi procesează informaţia senzorială. Simptomele se manifestă în grade şi prin comportamente diferite la fiecare copil/persoană cu autism.

autism2

Semnele autismului apar aproape întotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani, deşi această afecţiune este uneori diagnosticată abia mai târziu.

sursa INFO şi FOTO

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.