AZI ŞI MÂINE DIN NOU ÎN STRADĂ – Profesorii protestează în faţa ministerului Muncii

0
73
foto observator

AZI ŞI MÂINE DIN NOU ÎN STRADĂ Revoluţia fiscală îi scoate în stradă pe profesori. Noi proteste ale dascălilor nemulțumiți de legea salarizării vor avea loc, azi şi mâine, în faţa ministerului Muncii.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere, între altele, modificarea OUG 3/2018 privind unele măsuri fiscal – bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu medical pierd sume importante din venit şi renegocierea Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea bugetarilor, despre care spun că a creat discriminări atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, cât şi în rândul angajaţilor din învăţământ.

Loading...

Protestele sunt programate azi, între orele 13.00 – 15.00 şi joi, între orele 10.00 – 14.00, notează Observator.

FSLI spune că a luat această decizie după ce a trimis memorii cu problemele din sistemul de educaţie către Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei, precum şi către Guvern, atrăgând atenţia că nemulţumirile profesorilor sunt mari şi că lipsa dialogului social ar putea duce la proteste de amploare în întreaga ţară.

În plus, majorarea acordată la 1 ianuarie 2018 nu poate să acopere nici măcar rata inflaţiei, ceea ce face ca nivelul de trai al angajaţilor din educaţie să fie cât mai scăzut.

Sindicatele din educaţie cer Guvernului modificarea OUG 3/2018, privind unele măsuri fiscal – bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu medical pierd sume importante din venit, renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare fiind poziţionat între 1,64 şi 2,76, în treimea inferioară a grilei de salarizare.

Ei afirmă că Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea bugetarilor a creat discriminări atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ.

Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I.

De asemenea, FSLI solicită Ministerului Muncii modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard.

„Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum şi cazurile medicale, care îi împiedică pe colegii noştri să îşi desfăşoare activitatea la catedră în condiţii normale, impun crearea unui cadru legal adecvat acestei profesii”, mai spun sindicatele din educaţie.

sursa info Observator

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.