AVERTIZARE METEO – Vezi în care zone din România se instalează canicula

0
207

AVERTIZARE METEO  Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de caniculă şi disconfort termic, valabilă în zilele de 28, 29, 30 şi 31 iulie.

În intervalul menţionat, în regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica. În zonele de câmpie şi podiş din Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 36…37 de grade, iar în cursul nopţilor minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Local vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină, în zilele de joi şi vineri (28 şi 29 iulie) mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar sâmbătă şi duminică (30 şi 31 iulie) îndeosebi în est, centru şi zona de munte.

 

Sursă info.

Sursă foto.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.