AcasăActualitateAVERTIZARE ANM - Se întorc ploile în toată ţara: grindină, descărcări electrice...

AVERTIZARE ANM – Se întorc ploile în toată ţara: grindină, descărcări electrice şi vijelii în weekend

spot_img

DISTRIBUIȚI

AVERTIZARE ANM Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă în intervalul 15 iulie, ora 14.00 – 17 iulie, ora 3.00. În această perioadă se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice și, pe arii restrânse, grindină și intensificări ale vântului.

AVERTIZARE ANM În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și, pe arii restrânse, grindină și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, scrie Libertatea.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp și pe spații restrânse 35-40 l/mp.

În a doua parte a zilei de sâmbătă, 15 iulie și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică astfel de fenomene vor fi frecvente în regiunile nordice, nord-estice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte și se vor semnala local în restul teritoriului.

Duminică, 16 iulie, temporar va ploua, iar în cea mai mare parte a țării vremea va fi răcoroasă.

Info

Citeşte şi ANCPI – Zeci de mii de români îşi pot face succesiunea gratuit în acest an

RĂZBUNARE DE MĂMICĂ – Proprietarul unui merțan parcat pe trotuar a fost „recompensat” cu un scutec plin pe parbriz

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA