AcasăEvenimentSportAUSTRALIAN OPEN - Irina Begu a reușit cea mai mare performanță din...

AUSTRALIAN OPEN – Irina Begu a reușit cea mai mare performanță din carieră

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pe Hisense Arena (al treilea teren din Melbourne Park), Irina Camelia Begu a reuşit să-şi depăşească performanţa carierei (calificare într-un tur III la un Grand Slam) şi a acces în optimile de finală (turul IV). Meciul contra jucătoarei germane Carina Witthöft nu a fost deloc unul uşor. Germana deşi face parte din noul val, a jucat foarte bine în primele două tururi la Australian Open, trecând de experimentata Carla Suarez Navarro (cap de serie 17) după care a distrus-o pe promiţătoarea americancă Chirstina McHale. Niciun set cedat în primele două tururi.

De cealaltă parte românca nu a avut o zi de odihnă, pentru că ea joacă şi în proba de dublu feminin, unde, a jucat 3 seturi ieri contra unei perechi din China. În meciul contra nemţoaicei, Begu s-a simţit mult mai bine pe serviciul adversarei, trei din cele 6 game-uri din primul set fiind break-uri. În plus, nu i-a prea mers primul serviciu. Dacă în meciul anterior, cel cu Siniakova 85% dintre game-uri s-au încheiat după multe egalităţi, acum doar 20% au necesitat „prelungiri”.

Dar, schimburile de mingi au fost extrem de lungi, fapt ce a dezavantajat-o pe româncă. În setul 2, Begu începe tare, are 2-0, dar pierde trei seturi consecutive. Victoria se decide la scorul de 4-4, pe serviciul nemţoaicei, când Begu face cel mai important break, după care îşi fructifică propriul servici.

Irina Begu (42 WTA) – Carina Witthöft (Germania–104 WTA): 2-0 (6/4, 6/4)

Puncte obţinute: 240 (din care se scad cele 10 de „apărat” din ediţia trecută). Premiu în bani: 175.000 de dolari australieni (120.750 de euro). Adversară în turul IV: Eugenie Bouchard (Canada – 7 WTA)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA