AcasăAdministrațieAU SEMNAT PROGRAMUL - Maramureșul, Satu Mare și regiunea Transcarpatia vor desfășura...

AU SEMNAT PROGRAMUL – Maramureșul, Satu Mare și regiunea Transcarpatia vor desfășura acțiuni comune în 2019

spot_img

DISTRIBUIȚI

AU SEMNAT PROGRAMUL   În cadrul evenimentului ”Ziua Bunei Vecinătăți” desfășurat, la sfârșitul săptămânii în municipiul Sighetu Marmației, a fost semnat programul activităților comune, în anul 2019, între județele Maramureș, Satu Mare și regiunea Transcarpatia.

La întâlnirile anterioare s-a discutat despre semnarea programului comun de activități pentru anul viitor și s-a stabilit că acesta va fi semnat în cursul lunii mai, la Sighetu Marmației, la tradiționala manifestare ”Ziua Bunei Vecinătăți”. Programul prevede organizarea de activități comune în ceea e privește cooperarea inter-regională. Continuarea colaborării transfrontaliere în programul ENPI (Ungaria-Slovacia-România-Ucraina, respectiv România-Ucraina, până în anul 2020)”, a spus Vasile Moldovan, Prefectul județului Maramureș.

Prefectul Vasile Moldovan și Președintele Administrației Regionale de Stat Transcarpatia, Hennadi Moskal au convenit să intensifice  măsurile de dezvoltare a infrastructurii în zona municipiului Sighetu Marmației, respectiv Biserica Albă, (Bila Țerkva) din Ucraina, dar și coordonarea unitară a proiectului construcției podului peste Tisa.

Programul de activități comune între județul Maramureș și regiunea Transcarpatia prevede continuarea demersurilor pentru redeschiderea punctului de trecere a frontierei și circulației trenurilor de pasageri și de marfă pe relația Câmpulung la Tisa-Teresva. De asemenea, va fi dezvoltat planul detaliat al zonelor transfrontaliere pentru extinderea capacității de trafic în zona punctelor de trecere vamală.

Programul cuprinde colaborări, dar și manifestări ce vor fi organizate în domeniul cultural, educativ, sănătate, protecția mediului înconjurător, științei, turistic, mediului de afaceri, prevenirea situațiilor de urgență, organizarea unor forumuri de investiții și sprijinirea comunității românești din Ucraina, respectiv a comunității ucrainene din Maramureș.

 

Informații furnizate de Instituția Prefectului – Județul Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA