AcasăActualitate112AU CĂLCAT STRÂMB - Copiii unei cunoscute avocate au fost arestați pentru...

AU CĂLCAT STRÂMB – Copiii unei cunoscute avocate au fost arestați pentru vânzarea de droguri

spot_img

DISTRIBUIȚI

AU CĂLCAT STRÂMB Polițiștii clujeni de la Brigada de Crimă Organizată Cluj au făcut mai multe percheziții și au găsit trei kilograme de droguri la un grup de tineri care vindea etnobotanice, între aceștia fiind și copiii unei cunoscute avocate din Cluj-Napoca, scrie Ştiri de Cluj.

Judecătorul a dispus arestarea lui Elias și Ibrahim Dairatani, Adrian Făgădar, Marius și Imre Kallo, Daniel Mara, Claudiu Otvoș, Costel Penciuc, Marian Suciu și Adrian Veber. Frații Dairatani sunt fiii unei cunoscute avocate din Baroul Cluj, Monica Dairatani.

”La data de 11.04.2017, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, au efectuat un număr 19 percheziții domiciliare pe raza judeţului Cluj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din mai mulţi suspecţi, specializat în săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a produce efecte psihoactive”, se arată în comunicatul DIICOT.

Polițiștii susțin că în perioada 2016 – 2017, pe raza municipiului Cluj-Napoca a acţionat o reţea de distribuire şi plasare pe piaţa de consumatori a unor substanţe cunoscute generic sub denumirea de ”substanţe etnobotanice”, al cărei principal scop era obţinerea unui profit material substanţial prin procurarea, distribuirea, plasarea pe piaţă, ambalarea, transportarea, manipularea şi stocarea – depozitarea de substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză a fost găsită şi ridicată cantitatea de circa 3 kilograme de substanţe psihoactive, 50 de plicuri cu substanţe psihoactive, trei cântare şi instrumente de consum, precum şi sumele în cuantum de 20.210 lei, 2.305 euro şi 20 de lire sterline.

Respectivul praf este adus din China, prin colete poștale, iar la Cluj se vinde cu prețuri între 30-50 de lei, profitul traficanților fiind dublu.

sursa INFO şi FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA