AcasăEvenimentARTĂ STRADALĂ ÎN BAIA MARE – Artiști belgieni și maramureșeni au realizat...

ARTĂ STRADALĂ ÎN BAIA MARE – Artiști belgieni și maramureșeni au realizat lucrări de mari dimensiuni pe pereții unor clădiri dezafectate

spot_img

DISTRIBUIȚI

ARTĂ STRADALĂ ÎN BAIA MARE  Pereții clădiriil dezafectate a Casei Tineretului din municipiul Baia Mare au fost transformați într-o adevărată operă de artă după ce doi artiști plastici belgieni, ajutați de către artiști plastici maramureșeni, au realizat o lucrare de mari dimensiuni.

Acțiunea a avut loc în cadrul unui seminar de artă stradală, aducând astfel arta contemporană mai aproape de public și înfrumusețând în același timp ambientul urban al municipiului Baia Mare. Inaugurarea lucrării de artă urbană a făcut parte din calendarul oficial al programului „Baia Mare Capitala Tineretului din Romania”. Nu doar Casa Tineretului va fi animată prin artă urbană, urmând ca pe viitor mai multe clădiri dezafectate să devină o pată de culoare datorită talentului tinerilor.

Vreau să le mulțumesc celor de la Interact Club Baia Mare pentru tot ceea ce fac pentru comunitatea noastră de tineri. Este un punct de plecare pentru ceea ce vom lansa începând de mâine în oraș, când vă vom prezenta locurile în care se va aproba realizarea unor astfel de lucrări de artă stradală. Eu cred că o manifestare liberă a artei în municipiul nostru este esența a ceea ce înseamnă 120 de ani de artă plastică în municipiul Baia Mare și acest lucru trebuie continuat într-o manieră modernă, într-o manieră pe care tinerii să o accepte și să o promoveze și noi să nu facem altceva decât să îi susținem.

Le mulțumesc și artiștilor pentru acest prim pas simbolic de artă liberă, de artă urbană în orașul nostru, dar și celor care sunt partenerii noștri la proiectul pe care l-am început împreună și îl vom continua, cel de Capitală a Tineretului din România în perioada 2018-2019, dar și proiectul de vârf, respectiv Capitala Europeană a Tineretului în 2022. Partenerii noștri sunt cei de la Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret (FONT) Maramureș și cei de la Asociaţia pentru Dezvoltare prin Educaţie, Informare şi Susţinere (DEIS) și le mulțumesc în special celor doi piloni principali, lui Diana Sabo și Daniel Orza, dar și tuturor voluntarilor care sunt alături de noi în acest proiect și cu care dorim să interacționăm cât mai intens și des în următoarea perioadă.

Trebuie să energizăm orașul și comunitatea, și nu doar partea tânără a comunității ci să îi scoatem din casă și pe cei mai în vârstă, pe bunicii și părinții noștri, și să le arătăm că au de ce să fie mândri. Comunitatea și orașul nostru se vor dezvolta doar prin energia venită din această zonă tânără”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare

Sursă: Facebook

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA