Acasăoameni noiARESTAT - Vicepreședintele CJ Prahova, Radu Ionescu, arestat preventiv

ARESTAT – Vicepreședintele CJ Prahova, Radu Ionescu, arestat preventiv

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Radu Ionescu, a fost arestat preventiv, miercuri, în dosarul în care este acuzat că a luat mită un autoturism pentru acordarea de contracte în mod preferențial.

Magistrații Tribunalului Prahova au admis propunerea DNA Ploiești și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Radu Ionescu, decizia nefiind definitivă.
Radu Ionescu a fost reținut, marți, de DNA Ploiești, după patru ore de audieri.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul oficial al DNA, Ionescu este acuzat că, în cursul lunii noiembrie 2006, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Prahova, a pretins și primit de la un om de afaceri, care este denunțător în cauză, un autoturism marca Volkswagen Golf, în valoare de 22 347 euro, pentru a sprijini societatea acestuia din urmă în privința derulării unor contracte de lucrări încheiate cu CJ Prahova și efectuarea la timp a plăților aferente.

„Autovehiculul în cauză a fost primit prin intermediul unei alte firme care, în perioada 22.12.2006 — 11.05.2009, a achitat ratele de leasing din sumele virate de societatea omului de afaceri, în baza unui contract fictiv încheiat între cele două societăți”, se arată în comunicatul citat.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI Prahova.

Radu Ionescu a fost vicepreședinte CJ Prahova în perioada 2004-2008, el deținând și în prezent aceeași funcție în care a fost numit în primăvara anului 2015, din partea UNPR.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA