Dezastrul economic şi moral în care oamenii politici pot arunca o naţiune, o comunitate, poate fi redus numai în cazul unei societăţi democratice. Înainte de 1989, orice reacţie colectivă sau individuală a fost reprimată până la asasinat. După, lucrurile nu s-au schimbat radical, acelaşi imobilism persistând metodic în mediul social şi instituţional. Mineriada din 1990 a marcat noua modalitate de funcţionare a sistemului, ulterior producându-se rafinarea instituţională de control şi represiune, printr-un centralism care a produs mecanisme cu aparenţă democratică şi stabilitate socială.
Democraţia în România a fost şi continuă să fie furnizată cu linguriţa, după interesele unei oligarhii care acaparează în continuare totul. Cine nu urcă în acest tren al istoriei riscă să devină o victimă. Întreaga societate se vede confruntată cu o singură opţiune, trivială, primară, instinctuală. Sistemul piramidal construit cu oarecare discreţie în ultimii douăzeci şi ceva de ani se arată astăzi în toată amploarea şi ameninţarea sa. Fără nicio legătură cu valorile europene sau atlantice, pe niciun palier, acest sistem are o singură utilitate: de-a servi unor interese precare, de moment, ale liderilor marilor puteri. Deja România este considerată o colonie, o ţară fără semnificaţie în strategiile geopolitice.
Traian Băsescu a profitat de această situaţie, transformând, pur şi simplu, politica externă într-o antenă a intereselor fără nicio legătură cu acelea româneşti. Politica de la Bucureşti, şi aşa debilizată de caricaturile revoluţionare, mafiote, securistice, şi-a pierdut orice valenţă de reprezentare a intereselor populare. Actul politic a devenit o modalitate reducţionistă de rezolvare a intereselor unei categorii extrem de restrânse. Situându-se interesat în fruntea acestei avangarde a perturbării direcţiei unei naţiuni, Traian Băsescu se află, aparent, dincolo de orice responsabilitate.
Viaţa politică a României a fost curmată în totalitate. Aşa cum N. Ceauşescu a profitat de unele deschideri spre Occident spre a-şi consolida puterea dictatorială, şi actualul preşedinte îi calcă identic pe urme. Și într-un caz, şi în celălalt, a rezultat un vid al vieţii civile, o pauperizare generală. Românii nu trebuie doar să schimbe actuala situaţie, este nevoie să se schimbe şi pe înşişi, în egală măsură. Toleranţa în faţa răului, asupra celor care deturnează societatea spre mizerie şi lipsă de perspectivă, ar trebui să înceteze. Mediul politic ar trebui deblocat, altfel vom asista la aceleaşi experienţe apocaliptice.
Traian Băsescu este produsul unei societăţi care aşteaptă miracole de la conducătorii politici, fără a-i supune unor reguli strict democratice. Plecarea lui din viaţa politică nu rezolvă mare lucru, dacă nu se schimbă regulile. Parlamentul actual se complace sau este incapabil să facă măcar un pas spre un alt tip de politică, de relaţie cu societatea. Toate instituţiile politice româneşti se comportă ca într-o dictatură. Pentru această situaţie nu mai este vinovat Traian Băsescu. În general, pe dictatori îi consider a fi, deseori, parte a vinovăţiei colective, cu toate aspectele discutabile a unei asemenea afirmaţii. Votul este doar o parte a participării la viaţa socială. Printre altele, viaţa politică la nivelul societăţii nu trebuie să înceteze o clipă. Abia atunci reprezentanţii din Parlament, din alte instituţii, vor şti de ce se află în respectivele poziţii. Nu vor mai fi necesari ani şi ani, decenii, pentru corectarea elementară a unor legi, a unor voite greşeli de redactare, care pun în pericol milioane de oameni.
Marile cancelarii s-au obişnuit ca din România să se audă doar câteva voci, şi acelea pe placul urechilor unor funcţionari, utilizate la nevoie. La rândul ei, Puterea din România nu suportă decât un calm al supunerii şi oportunismului. S-a văzut că invocarea unui context democratic a fost percepută drept atmosferă declanşatoare de război civil! Trezirea românilor pentru schimbarea societăţii în context european este singura ieşire din această mlaştină. A mai da vina pe Bruxelles, ceea ce-i convine unuia ca Traian Băsescu, ar fi o eroare stupefiantă. Centrarea României în Europa unită nu poate aparţine decât românilor. Întârzierile vor produce costuri uriaşe, adăugându-se celor existente.
Actuala clasă politică europeană de dreapta va fi debarcată prin vot în opoziţie. E nevoie, se pare, de un respiro mai lung. Desigur, simpla alternanţă la putere nu mai rezolvă multe lucruri. E nevoie de reformă la nivelul ideologiilor. Stânga românească ar fi bine să pregătească o guvernare cu rezultate semnificative, istorice, fără a se culca pe laurii unui curs al crizei politice, cu atât mai mult cu cât ar trebui să realizeze că nu are tradiţii autohtone. Urmaşii unor lideri comunişti, protejaţi, şi foarte mulţi inşi care au probleme morale şi juridice, nu vor face nimic pentru schimbare. Nici stânga, nici dreapta românească n-au integrat conceptul de democraţie activă după ’90 decât la nivelul unui populism ieftin. Românii au fost consiliaţi să creadă că democraţia este absenţa arestărilor şi a muncii forţate.
Rezultatul viitoarelor alegeri este previzibil. Lucrurile se vor schimba cu adevărat numai prin destructurarea sistemului actual. Amânarea unor schimbări după alegeri este pură demagogie.
Ioan Vieru
