Acasăsinucidere maramuresANUNŢ - Liderul talibanilor afgani în Pakistan ucis în urma unei lovituri...

ANUNŢ – Liderul talibanilor afgani în Pakistan ucis în urma unei lovituri de dronă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Statele Unite au efectuat o lovitură de dronă sâmbătă împotriva liderului talibanilor afgani și „probabil” l-au ucis în partea pakistaneză a frontierei cu Afganistanul într-o misiune autorizată de președintele american Barack Obama, au anunțat oficiali americani, relatează Reuters.

Moartea mollahului Akhtar Mansour, dacă este confirmată, ar putea avea implicații pentru negocierile de pace aflate în punct mort între talibani și guvernul afgan.

Ea ar putea avea de asemenea repercusiuni politice în rândul talibanilor, în timp ce facțiuni rivale din cadrul mișcării au respins conducerea lui Mansour după ce el și-a asumat public titlul predecesorului său, mollahul Omar. Moartea lui Omar a fost dezvăluită abia în iulie anul trecut după ce a fost ținută secret mai mult de doi ani, amintește Reuters.

Pentagonul l-a considerat pe Mansour „un obstacol în calea păcii și reconcilierii între guvernul Afganistanului și talibani” și a declarat că el a fost implicat activ în planificarea unor atacuri vizând forțele americane, afgane și aliate.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului Peter Cook, confirmând lovitura aeriană ce l-a vizat pe șeful talibanilor în regiunea de frontieră Afganistan-Pakistan, a declarat că Mansour le-a interzis liderilor talibani să participe la discuțiile de pace cu guvernul afgan.

„Încă evaluăm rezultatele loviturii și vom furniza mai multe informații pe măsură ce devin disponibile”, a spus Cook.

Mai multe drone americane au vizat doi bărbați, mollahul Mansour și un alt combatant, într-un vehicul ce se deplasa într-o zonă izolată la sud-vest de orașul Ahmad Wal. Ei au fost „probabil” uciși, a declarat un oficial american, vorbind cu condiția anonimatului.

Forțele de operațiuni speciale americane operau aceste drone, într-o misiune autorizată de președintele Statelor Unite Barack Obama, a precizat oficialul.

Lovitura aeriană a avut loc în jurul orei 6 dimineață (10.00 GMT), potrivit oficialului american.

continuarea pe agerpres.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA