AcasăAlteleEconomicANALIZĂ – Prețurile apartamentelor, în creștere rapidă

ANALIZĂ – Prețurile apartamentelor, în creștere rapidă

spot_img

DISTRIBUIȚI

ANALIZĂ  Vânzătorii de apartamente aşteaptă preţuri tot mai mari pentru ofertele cu care ies în piaţă, impulsionaţi de o cerere în creştere şi de lipsa produselor imobiliare noi, apreciază Dorel Niţă, şeful departamentului de analiză imobiliară a portalului de anunţuri imobiliare.ro. El estimează că locuinţele se vor scumpi cu 10% anul acesta.

„Din trimestrul doi al anului 2014, când s-a înregistrat punctul minim al preţului la locuinţe (după criza economică n.red.), avem doar creşteri de preţ până astăzi. Începând de anul trecut, creşterea preţurilor s-a accelerat“, a declarat Niţă, în cadrul unui eveniment de specialitate organizat de revista Business Review.

Datele imobiliare.ro, care se bazează pe preţurile medii cerute de proprietari, arată că în Cluj-Napoca şi Bucureşti s-a depăşit pragul de 1.200 de euro/mp util în primul trimestru al acestui an. În Timişoara preţurile au trecut de 1.000 de euro/mp, nivel peste care se estimează că va trece şi Constanţa până la finalul anului.

În cazul Bucureştiului, cele mai mari creşteri de preţ au fost în zonele Decebal, Tei şi Parcul Carol, cu majorări de peste 6% în primele trei luni din an.

Primul trimestru a adus surprize, în opinia lui Niţă, prin faptul că oraşele Baia Mare, Oradea şi Zalău au consemnat scumpiri cu peste 10% la apartamente, comparativ cu datele de final de an 2016. În aceeaşi perioadă, preţurile au scăzut uşor în Râmnicu Vâlcea şi Alexandria.

 

Sursă .

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA