AcasăActualitate112AMENZI DE PESTE 11.000 DE LEI – 44 de șoferi sancționați de...

AMENZI DE PESTE 11.000 DE LEI – 44 de șoferi sancționați de polițiștii din Baia Mare într-o singură zi

spot_img

DISTRIBUIȚI

AMENZI DE PESTE 11.000 DE LEI  Siguranţa pe drumurile publice, din perspectiva menţinerii unui trafic rutier bazat pe respectarea reglementărilor legale şi pe respect reciproc, reprezintă o prioritate pentru poliţiştii maramureşeni.

Ieri, 12 iulie, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au organizat o acţiune pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă prevederile legale referitoare la acordarea priorităţii de trecere atât pietonilor cât şi altor vehicule.

În urma acțiunii, poliţiştii rutieri au sancţionat contravenţional 44 de conducători auto care au încălcat prevederile O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 11 600 de lei.

De asemenea opt conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor şi alţi patru care nu au acordat prioritate altor vehicule au rămas fără premise de conducere. În alte două cazuri în care s-a constatat că autoturismele aveau defecţiuni tehnice, au fost retrase certificatele de înmatriculare.

Reamintim conducătorilor auto că, la trecerile pentru pietoni, au obligaţia să reducă viteza de deplasare, iar dacă pietonii sunt angajaţi în traversare, să oprească şi să le acorde prioritate de trecere.

Şi pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric cu recomandarea de a se asigura că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi.

Informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA