AcasăEvenimentALEGERI LOCALE 2016 - De la nuntă direct la secţia de votare....

ALEGERI LOCALE 2016 – De la nuntă direct la secţia de votare. Mirele era pe listele de consilieri

spot_img

DISTRIBUIȚI

De la nuntă direct la secţia de votare. Marius şi Brigitta, doi tineri din Baia Mare nu vor uita toată viaţa lor ziua de 5 iunie 2016 din două motive: a fost ziua nunţii lor dar şi ziua în care au mers să voteze pentru prima dată în calitate de soţ şi soţie, mai ales că Marius este pe lista de consilieri a unui partid politic.

După o lungă relaţie cei doi au decis să-şi unească destinele şi încă din vara anului trecut au fixat ziua nunţii pentru 5 iunie, au plătit avansul la local fără să ştie că nunta lor se va suprapune cu ziua alegerilor şi fără să ştie că mirele va fi candidat pentru un mandat de consilier.

Au petrecut toată noaptea alături de invitaţii lor într-un local din Baia Mare iar dimineaţa la prima oră au ajuns la secţia de votare unde a votat Marius, mirele.

„Eu am domiciliul pe Baia Mare şi votez aici apoi vom merge la Baia Sprie unde va vota şi proaspăta mea soţie. Ea are acolo domiciliul. Am vrut să fim primii care votează şi am ales cu gânduri bune, pentru un viitor mai bun, pentru un oraş prosper: Da, sunt pe listele de consilieri ale unui partid dar oricum veneam să votez”, a spus mirele.

Au fost primii alegători care s-au prezentat la urne spre bucuria membrilor din secţia de votare care s-au amuzat de întâmplare.

„Am mai fost în secţiile de votare dar niciodată până acum nu am avut miri care să vină să voteze şi mai ales să fie primii”, a spus unul dintre membrii secţiei de votare unde au ajuns cei doi miri.

Ana Pop

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA