AcasăEvenimentSportALEGERI FRH - Trei băimăreni candidează pentru un loc în Consiliul de...

ALEGERI FRH – Trei băimăreni candidează pentru un loc în Consiliul de Administraţie al FRH

spot_img

DISTRIBUIȚI

ALEGERI FRH În 14 februarie, la Rin Grand Hotel din Bucureşti, va avea loc Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Handbal. Vor fi aleşi cei 17 membri al Consiliului de Administraţie pentru un mandat de 4 ani.

Printre candidaţi se află şi trei băimăreni: Daniel Kotecz – team managerul echipei feminine CS Minaur Baia Mare, Ioan Băban – director tehnic la CS Minaur Baia Mare şi Vasile Viman – preşedinte executiv la Academia de handbal Minaur.

Primii doi au făcut parte şi în mandatul 2014-2018 din structura de conducere a federaţiei, scrie Emm.ro.

Daniel Kotecz (50 de ani) este considerat un „specialist” al regulamentelor şi a fost propus să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte al FRH dar şi pentru cea de membru în C.A., şi a ales, în cele din urmă, varianta a doua.

Timp de 16 ani, între 2000 şi 2016, a fost director sportiv la HCM Baia Mare, echipa reuşind în acestă perioadă să obţină cele mai bune performanţe din istoria handbalului feminin maramureşean: campioană naţională în 2014, de trei ori vicecampioană naţională (2013, 2015 şi 2016), de trei ori câştigătoare a Supercupei României (2013, 2014, 2015), trei participări în Liga Campionilor (în 2015 şi 2016 calificare în sferturile de finală), finală în Challenge Cup în 2003.

În perioada 2012-2014 Daniel Kotecz a fost membru în Biroul Executiv al Ligii Profesioniste de Handbal, iar din 2010 până în prezent este vicepreşedinte la Asociaţia Judeţeană de Handbal Maramureş.

Ioan Băban (65 de ani) este unul dintre cei mai valoroşi tehnicieni din handbalul maramureşean, apogeul carierei fiind realizat în 1995 când a cucerit titlul de campion mondial de tineret ca antrenor secund.

De-a lungul carierei a pregătit echipe din România, Ungaria şi Italia, dar şi naţionala universitară a României cu care a obţinut 3 medalii.

Vasile Viman (42 de ani) In acest moment este preşedinte executiv al Academiei de handbal Minaur.

Sursa info Emm.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA