“ALEGE SĂ FI PREZENT” – Zeci de angajați ai societății Vital au donat sânge pentru cei în nevoie

1
99

“ALEGE SĂ FI PREZENT” Înainte de sărbătorile de iarnă peste 30 de angajați ai societății VITAL S.A. au dorit să facă un cadou de neprețuit celor aflați în nevoie donând “picături de viață”. Fiecare punguță cu lichidul vital va ajunge, cu siguranță, acolo unde este atât de așteptat și de necesar. Cu fiecare ediție a acestei campanii, organizată în incinta societății, se observă creșterea numărului de donatori, ceea ce reflectă modul în care este văzută campania și actul donării de sânge. Ca de obicei, cea mai mare parte din donatori a fost formată din angajații deja fideli ai campaniei, dar și din colegi noi, care s-au alăturat demersului nostru.

Tot personalul prezent din partea Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș a fost foarte încântat de entuziasmul angajaților societății VITAL S.A. de a sări în ajutorarea celor aflați la nevoie și îi îndeamnă pe toți oamenii să vină să doneze sânge, pentru că, dacă numărul acestora nu va fi constant, stocul va ajunge din nou să nu poată acoperi toate cerinţele spitalelor.

Pentru că acest gen de acțiuni de implicare socială au găsit mereu o largă deschidere din partea conducerii societății VITAL S.A., reprezentantele departamentului Relații Publice vor continua campania de donare de sânge și anul viitor.

Cei care vor să doneze sânge o pot face în continuare, la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș. Mulțumim tuturor pentru implicare și colaborare. Sărbători fericite și să fie de folos!

 

Comunicat de presă SC VITAL SA

Te-ar mai putea interesa

Loading...

1 COMENTARIU

  1. Mda … Vital sau Vampiri ?! … La cat donam , la aceasta societate si ne sug la facturi ,, moca ,, unii ar fi bineveti de Ignat …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.