AcasăActualitateSocialAflă aici ce s-a întâmplat de-a lungul timpului într-o zi de 29...

Află aici ce s-a întâmplat de-a lungul timpului într-o zi de 29 august

spot_img

DISTRIBUIȚI

Religie
Ortodox = (+) Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul; Cuv. Teodora. (Post negru)
Romano-catolic = Martiriul Sf. Ioan Botezătorul.
Reformat(Calvin) = Emesztina, János (Ion).
Greco-catolic = Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. Post şi ajun.
Mozaic = 11th of Elul, 5772; Parashat Ki Teitzei (in Diaspora).
Musulman = al-‘arb`a’:11. Shawwal 1433.
Sărbători
Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul;
Slovacia: Ziua Insurecției naționale. Sărbătoare națională.

Evenimente
1261: Urban al IV-lea devine papă, ultimul care ajunge papă fără să fi fost mai întâi cardinal
1526: Armata Regatului Ungariei, condusă de arhiepiscopul Pál Tomori, este înfrântă în Bătălia de la Mohács de cea otomană condusă de Suleiman Magnificul. Sfârșitul Ungariei Medievale.
1533: Francisco Pizarro îl execută pe Atahuallpa, al treisprezecelea și ultimul împărat al incașilor
1756: Frederic cel Mare atacă Saxonia; începutul Războiului de Șapte Ani
1831: Britanicul Michael Faraday a descoperit inducția magnetică
1885: Germanul Gottlieb Daimler a brevetat motocicleta
1936: În urma presiunilor cercurilor guvernamentale din Germania și Italia, Nicolae Titulescu este înlăturat de la conducerea Ministerului de Externe al României
1940 – Consiliul de Coroană ţinut în noaptea de 29-30 august a analizat comunicatele cu caracter ultimativ ale guvernelor german şi italian şi a hotărât acceptatea arbitrajului puterilor Axei asupra tratativelor româno-maghiare privind teritoriile din Ardealul de Nord. Rezultatul acestui arbitraj l-au constituit prevederile Dictatului de la Viena, semnat la 30.08.1940.
1944: Delegația României pleacă la Moscova, pentru încheierea armistițiului cu Națiunile Unite
1949: Uniunea Sovietică testează prima sa bombă atomică la Semipalatinsk, Kazakhstan
1966:  Formaţia “Beatles” a susţinut ultimul concert live, la Candlestick (California), în faţa a 25 000 de spectatori; formaţia cu cel mai mare succes comercial al tuturor timpurilor s-a destrămat în anul 1971.

1991 – România şi Republica Moldova au hotărât să stabilească relaţii diplomatice la nivel de ambasadă.

2005 – Uraganul Katrina a lovit America, la limita dintre statele Louisiana şi Mississippi, provocând moartea a cel puţin 1.836 de persoane.

Nașteri
1619: Jean-Baptiste Colbert, om politic ce a deţinut mai multe funcţii în timpul regelui Ludovic al XIV-lea, printre care şi aceea de controlor general al finanţelor ; datorită politicii fiscale aplicate, a reuşit să consolideze puterea economică a Franţei, astfel încât, datorită lui, regele a devenit unul dintre cei mai puternici monarhi (m.06.10.1683).

1632: John Locke, filosof englez (d. 1704)
1749: Sir Gilbert Blane, medic scoțian (d. 1834)
1780: Jean Auguste Ingres, pictor francez (d. 1867)
1809: Oliver Wendell Holmes, medic englez (d. 1894)
1810: Juan Bautista Alberdi, scriitor aregntinian (d. 1884)
1821: Louis Laurent Mortillet, antropolog francez (d. 1898)

1829 – S-a născut mitropolitul ortodox Iosif Gheorghian, episcop al Dunării de Jos (1879-1886), cu reşedinţa la Galaţi, unde reorganizează viaţa bisericească din Dobrogea (m. 24 ianuarie 1909).
1832: Neculai Culianu, matematician și astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române (d. 1915)
1862: Maurice Maeterlinck, scriitor belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1911 (d. 1949)
1891: Мihail Cehov, actor, regizor și scriitor rus (d. 1955)
1904: Werner Forssmann, chirurg german, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1956
1914: Bernard Vonnegut, chimist american (d. 1997)
1915: Ingrid Bergman, actriță americană de origine suedeză (d. 1982)
1920: Ray Bradbury, scriitor american
1938: Hermann Nitsch, artist austriac
1939: Radu Bercea, pictor român
1943: Petre Magdin, compozitor, interpret, publicist român
1946: Ion Chelaru, actor român de teatru
1958: Michael Jackson, interpret și compozitor american de muzică pop (d. 2009)
1980: Corina Ungureanu, gimnastă și antrenoare româncă

Decese
1780: Jacques-Germain Soufflot, arhitect francez (n. 1713)
1799: Papa Pius al VI-lea (n. 1717)
1868: Christian Schonbein, chimist germano-elvețian (n. 1799)
1904: Murad al V-lea, sultan otoman (n. 1840)
1935: Astrid a Suediei, soția regelui Leopold al III-lea al Belgiei (n. 1905)
1943: Boris al III-lea, rege al Bulgariei
1945: Constantin Tănase, actor român. A rămas în conştiinţa publicului ca fondator al teatrului de revistă românesc (Teatrul “Cărăbuş”, înfiinţat în 1919), ca autor şi interpret de cuplete, ca actor de film: „Visul lui Tănase” (n. 5 iulie 1880).
1961: George Mărgărit, poet român
1975: Theodor Constantin, prozator român (n. 1910)
1982: Ingrid Bergman, actriță americană (n. 1915), , soţie a celebrului regizor italian Roberto Rossellini: “Casablanca” – avându-l ca partener pe Humphrey Bogart, “Intermezzo”, “Vă place Brahms”, “Sonată de toamnă”.
2005: Radu Anton Roman, scriitor român (n. 1948)
2005: Antonie Plămădeală, înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, mitropolit al Ardealului (n. 1926)

Personalitatea zilei

Maurice Polydore Marie Bernard Maeterlinck (n. 29 august 1862, Gand – d. 6 mai 1949) a fost un poet, eseist și dramaturg belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1911.
Motivația Juriului Nobel:
„drept apreciere pentru multilateralele sale actvități literare și îndeosebi pentru operele de dramaturgie, care se disting prin bogăția imaginației și fantezia poetică și dezvăluie, uneori deghizate în basm, o profundă inspirație – adresându-se în același timp, într-un mod misterios, sentimentelor cititorilor și stimulândule închipuirea”

Maeterlinck s-a născut la Gand, într-o familie de nobili belgieni. Urmează cursurile colegiului Sainte-Barbe (unde îi are drept prieteni pe Charles Van Leberghe și pe Grégoire Le Roy), apoi pe cele ale Facultății de drept, fiind o vreme înscris în barou. Din anul 1886 locuiește la Paris, publicând în revista „La Pléiade”. Vara, la Gand, se consacră horticulturii și apiculturii.
Scrie poeme, piese de teatru, esuri, cărți despre științele naturii. În primul război mondial, e gata să se angajeze în armata belgiană (la 52 de ani) dar e sfătuit să-și slujească țara prin condei; drept care, scrie pamflete, ține conferințe. În anul 1919 se căsătorește cu tânăra Renée Dahon. Al doilea război mondial îl surprinde în Portugalia, Saratosa, Florida, unde scrie în continuare articole, scenarii, redactează amintiri.
Penultima carte îi apare la New York, unde sărbătorește a 80-a aniversare împreună cu André Maurois, Jules Romains, Robert Goffin.Înțelepciunea sa doritoare de armonie îl face să propună în cărțile de eseuri mai ales „bucurii simple” ca termen de legătură între existența imediată și fericirea finală. În poezie, simbolist cu tehnici mai degrabă suprarealiste; în teatru, comparat cu elisabetanii, Ibsen etc., a lăsat tehnici care, spun specialiștii, pot fi regăsite la Prévert, Ingmar Bergman, Ionesco, Beckett. Moare în anul 1949.
Opera selectivă: Sere calde, poeme – (1886), Prințesa Maleine – (1889), Pelléas et Mélisande – piesă de teatru după care Claude Debussy a scris în 1902 opera cu același nume – (1893), Comoara celor umili, eseuri – (1896), Înțelepciunea și destinul – (1898), Monna Vanna – (1902), Ariane și Barbă-Albastră, pentru care muzica a scris-o Paul Dukas – (1907), Pasărea albastră, teatru – (1909), Maria Magdalena, teatru – (1913), Minunea Sfântului Anton, teatru – (1919), Marea taină, eseuri – (1921), Nefericirea trece, eseuri – (1925), Puterea Morților, eseuri – (1925), Marea feerie, eseu – (1929), Prințesa Isabelle, teatru – (1935), Lumea cealaltă sau cadranul stelar – (1942), Globi albaștri de aer – (1948)

Rubrică realizată de Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA