ACTUALIZARE – ACCIDENT – Mașină în flăcări, lângă turnul parașutiștilor (GALERIE FOTO/VIDEO)

4
9255

Pompierii maramureșeni au fost chemați să intervină în Baia Mare, pe b-dul București, zona Turnului Parașutiștilor.

O mașină a fost cuprinsă de flăcări după ce, conform primelor informații primite, a fost implicată într-un accident de circulație. (foto arhiva)

Actualizare: Accidentul a avut loc în sensul giratoriu de la Clubul Văcarilor. Au fost implicate o autoutilitară și un autoturism Skoda. Autoturismul a ajuns în șanț, unde a luat foc. Șoferii celor două mașini au încercat să stingă flăcările cu ajutorul stingătoarelor pe care le aveau dar nu au reușit.

„Autoturismul marca Skoca circula pe DN1C dinspre localitatea Recea înspre municipiul Baia Mare. Ajuns aproape în sensul giratoriu de la intrarea în municipiul Baia Mare, fiind coloană de mașini în fața acestuia, conducătorul a pătruns din motive necunoscute pe contrasens intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară marca Ford. În urma accidentului cele două vehicule au fost proiectate în șanțul din partea dreaptă, iar autoturismul Skoda a luat foc. În urma accidentului a rezultat o singură victimă, conducătorul autoturismului Skoda, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale” a declarat inspector principal Gheorghe Got, Serviciul Rutier Maramureș.

Imagini: Mircea Remețan

Te-ar mai putea interesa

Loading...

4 COMENTARII

  1. Soferii celor 2 masini nu au stins focul deoarece erau prea afectati de soc.
    Eu am participat la accident,eram in masina din fata celui cu skoda.Stateam la coada la sens cand ma uit in oglinda si il zaresc pe cel cu skoda venim cu viteza mare pe frana cu rotile indreptate spre axul drumului,am facut o manevra rapida si am accelerat in partea dreapta pentru a evita contactul cu acesta ,doar ca din pacate ma evitat pe mine insa a intrat pe contrasens lovind autoutilitara frontal astfel proiectandu-l in sant.
    Eu impreuna cu alti 2 soferi am scos pasagerii din „skoda” si am inceput manevrele de stingere a focului .
    Tin sa zic ca autoritatile din Baia Mare ar trebuii sa faca ceva cu aceasta portiune de drum,un sens giratoriu la mijlocul drumului baia mare-recea sau niste benzi de incetinire deoarece sunt foarte dese aceste accidente si deobicei destul de grave….Fiti atenti la drum,lasati viteza si purtati centura de siguranta,o zi buna va doresc!

  2. Soferul nevinovat sa aveti grija ca nu cumva politistul care a efectuat cercetarea dl. Spagar sa va scoata vinovat. Daca cel vinovat I-a facut un plin de motorina la bora spagarului, atunci la scoate el la capat cum stie.
    Pacat ca mai vezi asemenea spagari de politisti care aplica legea si efectueaza cercetari , avand o imagine dezgustatoare. Cate plinuri de motorina ai la activ, ca urmare a spagii luate dl raul, zis mototina?

  3. Sa va retrageti cuvintele el a ramas fara frana ce vina avea el a vrut sa evite alte masini si sa antelegeti daca erati voi an locul lui ce ati fi facut i sa va taca gura

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.