AcasăEvenimentACȚIUNI - Peste 9.000 pachete ţigări confiscate de către poliţiştii de frontieră

ACȚIUNI – Peste 9.000 pachete ţigări confiscate de către poliţiştii de frontieră

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ieri, 20 februarie 2016, în baza unor mandate emise de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei, lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş – ITPF Sighetu Marmaţiei au efectuat patru percheziţii la locaţii de pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei.

Cele patru percheziţii s-au desfăşurat la domiciliile a patru persoane cu vârste cuprinse între 44 şi 60 de ani, domiciliate pe raza judeţului Maramureş, la două dintre locaţii fiind descoperite 810 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Ţigările, în valoare de 7.300 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
În continuare se desfăşoară activităţi specifice în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Tot ieri, 20 februarie a.c., la nivelul Sectorului PF Valea Vişeului s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană.
Au fost observate cinci persoane, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Bistra, care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.
La observarea patrulei poliţiei de frontieră, cele cinci persoane au abandonat coletele şi au fugit, disperându-se în direcţii diferite.
La cercetări, s-a stabilit că persoanele implicate în activitatea infracţională sunt cinci bărbaţi, cetăţeni români, domiciliaţi pe raza comunei Bistra, iar coletele abandonate conţin ţigări de provenienţă ucraineană.
În urma inventarierii baxurilor, s-a constatat că acestea conţin 2.500 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 11.250 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Azi dimineaţă, în jurul orei 3.00, s-a prezentat în PTF Siret, jud. Suceava, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român P. Gheorghe, în vârstă de 63 ani, domiciliat pe raza jud. Neamţ, conducând un autoturism marca Ford, înmatriculat în Bulgaria.
Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii.
Astfel, a fost descoperită ascunsă sub scaunul şoferului şi în roata de rezervă a autoturismului, cantitatea de 368 pachete de ţigări, marca Marvel, de provenienţă ucraineană.
Ţigările în valoare de 500 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

De asemenea, pe timpul unei misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş au descoperit cantitatea de 3.440 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană. Totodată, şi lucrători din cadrul Sectorului PF Brodina, jud. Suceava au descoperit abandonate, lângă frontiera de stat cantitatea de 2.000 pachete ţigări, de aceeaşi provenienşă.
Ţigările, în valoare totală de 51.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea identificării şi reţinerii tuturor persoanelor implicate, precum şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA