AcasăActualitate112ACȚIUNE LA FRONTIERA CU UCRAINA - Contrabandiști urmăriți cu focuri de armă...

ACȚIUNE LA FRONTIERA CU UCRAINA – Contrabandiști urmăriți cu focuri de armă de către polițiști. Peste 6.000 de pachete cu țigări de contrabandă, confiscate

spot_img

DISTRIBUIȚI

ACȚIUNE LA FRONTIERA CU UCRAINA  Polițiștii de frontieră suceveni din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma unei acțiuni specifice pe linia combaterii contrabandei desfășurate la frontiera de nord, 6.000 pachete cu țigări, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Vicovu de Sus – I.T.P.F. Sighetu Marmației, în urma unei misiuni specifice în zona de responsabilitate, au observat în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Vicovu de Sus, județul Suceava, un grup de persoane care se deplasa de la frontieră spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, însă deoarece acestea nu s-au supus, au fost executate 5 focuri de avertisment, în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

Nici de această dată persoanele în cauză nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit pe teritoriul statului vecin.

Imediat au fost anunțate autoritățile de frontieră ucrainene despre producerea evenimentului, totodată procedându-se la verificarea zonei.

Cele 12 baxuri cu țigări, abandonate pe teritoriul României, au fost transportate la sediul sectorului unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.000 pachete de țigări, de diferite mărci, în valoare de 70.200 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuare, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru depistarea persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.

 

Informații furnizate de ITPF Sighetu Marmației

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA