AcasăActualitate112ACCIDENTUL DE LA POIENILE DE SUB MUNTE - Tânărul de 19 ani...

ACCIDENTUL DE LA POIENILE DE SUB MUNTE – Tânărul de 19 ani s-a prezentat la spital mințind că a căzut de pe un moped

spot_img

DISTRIBUIȚI

ACCIDENTUL DE LA POIENILE DE SUB MUNTE  Un accident de circulaţie cercetat de poliţişti s-a produs azi-noapte la Poienile de sub Munte. Azi dimineaţă, la ora 07.10, Poliţia Oraşului Vişeu de Sus a fost sesizată de către personalul medical de garda, din cadrul Spitalului Vişeu de Sus, despre faptul că la spital a fost adusă o persoană care a precizat că s-a rănit după ce a căzut de pe un moped.

Din primele verificări efectuate, poliţiştii au constatat că un tânăr de 19 ani, din Poienile de Sub Munte, care conducea autoturismul pe direcţia Poienile de Sub Munte – Repedea, într-o curbă a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a lovit de un podeţ. În urma impactului, s-a răsturnat pe plafon.

Conducătorul auto a fost rănit şi transportat, cu mijloace proprii, la Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus, fiind transferat la Spitalul Judeţean Baia Mare. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de peste 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Lui i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Autoturismul implicat în accident a fost mutat de la locul producerii accidentului în parcarea unui imobil din Poienile de Sub Munte, fără încuviinţarea poliţiştilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia fără încuviinţarea poliţiei.

 

Informații furnizate de IPJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA