ACCIDENT ÎNFIORĂTOR – Patru răniți printre care și un băiețel după ce o șoferiță a pătruns pe contrasens

0
1486

ACCIDENT ÎNFIORĂTOR  O clipă de neatenție a dus la producerea unui înfiorător accident între Râmnicu Sărat și Buzău. O întreagă familie, printre care un copil de șase ani, a fost spulberată de mașina condusă de o șoferiță care a pătruns pe contrasens.

Accidentul a avut loc luni pe E85, între localitățile Potârnichești și Gura Câlnăului, relatează stiridebuzau.ro. O femeie a pătruns într-o depășire în timp ce se îndrepta dintre Râmnicu Sărat spre Buzău. A pierdut controlul, după ce i-a distras atenția un accident petrecut cu o oră mai devreme pe contrasens. Mașina a ieșit în afara șoselei și a izbit în plin un grup de persoane care circulau în afara carosabilului, scrie Libertatea.ro.

Două camere de supraveghere instalate în zonă au surprins momentul în care femeia a provocat accidentul. Pe imagini se vede cum mașina a intrat în derapaj, s-a răsucit și apoi a spulberat o întreagă familie, la intrarea într-un centru de dezmembrări.

Accident între Râmnicu Sărat și Buzău, provocat de un șofer profesionist

Un băiețel de șase ani și trei adulți cu vârste cuprinse între 32 și 47 de ani au fost transportați la spital. Potrivit medicilor, adulții s-au ales cu răni la cap și picioare rupte. În schimb, copilul are mai multe zgârieturi la nivelul bazinului.

După ce a acroșat familia, mașina scăpată de sub control s-a ciocnit cu putere de alte două autoturisme staționate în afara șoselei.

Cea care a provocat nenorocirea este o tânără de 23 de ani. Potrivit polițiștilor, femeia are permis de șofer profesionist și de câteva luni conduce un camion. Imediat după accident, le-a spus polițitiștilor că a vrut să depășească un tir, însă a derapat, după ce a tras puternic de volan ca să evite ciocnirea cu o mașină care circula din sens opus. Tânăra s-a ales cu dosar penal și este cercetată pentru vătămare corporală.

Sursă info și foto.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.