AcasăActualitate112ACCIDENT CUMPLIT / ACTUALIZARE - Patru morţi, dintre care doi copii, şi trei...

ACCIDENT CUMPLIT / ACTUALIZARE – Patru morţi, dintre care doi copii, şi trei răniţi. Persoanele decedate fac parte din aceeaşi familie

spot_img

DISTRIBUIȚI

ACCIDENT CUMPLIT Un accident cumplit a avut loc luni în localitatea Bobiceşti, judeţul Olt, fiind implicate două autoturisme şi un tir. A fost activat planul roşu de intervenţie.

Sunt în total şase victime, un bărbat fiind încarcerat într-unul dintre autoturisme, scrie Observator.

Patru persoane au murit, inclusiv doi copii. De asemenea părinţii lor au decedat.

La faţa locului intervin două echipaje SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, o descarcerare, o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare şi trei echipaje medicale SAJ Olt.

Persoanele decedate fac parte toate din aceeaşi familie şi se aflau în prima maşină în care a intrat TIR-ul. Mama era la volan, tatăl în dreapta, copiii, cu vârste între 3 şi 5 ani, în spate. Femeia a decedat pe loc. Şoferul celei de-a doua maşini în care a intrat TIR-ul este în comă la spitalul din Slatina.

Conform presei locale, după primele cercetări la faţa locului accidentul s-a produs după ce un cauciuc al TIR-ului a explodat, maşina a intrat pe contrasens şi a izbit frontal două autoturisme.

sursa INFO şi FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA