Acasăoameni noiA RENUNȚAT - Ministrul Muncii, Ana Costea, şi-a dat demisia

A RENUNȚAT – Ministrul Muncii, Ana Costea, şi-a dat demisia

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ministrul Muncii, Ana Costea, este primul membru al Cabinetului Dacian Cioloș care renunță la funcție. Ministrul Muncii Ana Costea şi-a dat demisia joi, iar premierul Dacian Cioloş i-a acceptat-o, precizând că în perioada imediat următoare va înainta o propunere preşedintelui Klaus Iohannis.

„Am acceptat astăzi (joi – n.r.) demisia doamnei Ministru Claudia-Ana Costea, care mi-a fost înaintată în cursul acestei zile. În perioada imediat următoare voi înainta domnului Președinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcția de Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”, a transmis premierul Dacian Cioloş.

Ana Costea, ministrul Muncii, a anunțat cu câteva zile în urmă că îşi va depune mandatul dacă nu se va ţine cont de părerea sa, cu privire la proiectul de ordonanţă privind salarizările bugetarilor, aceasta anunţând că nu mai sprijină proiectul.

„Doamna ministru a precizat faptul că în situaţia în care nu se va lua act de faptul că dumneaei nu susţine această ordonanţă de urgenţă, este dispusă să-şi depună mandatul. Până la urmă noi asigurăm partea tehnică a acestei legi, iar în condiţiile în care se încearcă variante care nu au cum să satisfacă obiectivele propuse, nu avem cum să le susţinem şi să fim de acord”, a declarat Cosmin Andreica, consilierul ministrului Muncii.

libertatea.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA