A FOST ARESTAT PREVENTIV – Un vasluian a încercat să-şi violeze nepoţelele de doar 9 şi 10 ani

0
162
foto https://www.parhlo.com

A FOST ARESTAT PREVENTIV Un vasluian şi-a atras nepoţelele într-o cursă, promiţându-le că le ajută la treburile gospodăreşti. El a profitat de faptul că micuţele de 9, respectiv 10 ani erau singure, încercând să le violeze.

Părinţii au fost îngroziţi de fapta celui care le era ca un tată şi l-au dat pe mâna autorităţilor.

Faptele au avut loc acum câteva luni, însă fetele le-au povestit abia acum părinţilor plecaţi la muncă în Italia.

Vasluianul în vârstă de 54 de ani, din comuna Pădureni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit anchetatorilor, fapta ar fi avut loc în vara anului trecut, dar fetele au povestit despre cele întâmplate abia în luna decembrie, când mama lor, plecată la muncă în străinătate, s-a întors în ţară.

″În urma cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul, care este fratele tatălui celor două fete, a mers la domiciliul acestora, sub pretextul că va ajuta la diferite activităţi în gospodărie.

El a profitat de faptul că minorele erau singure şi a încercat să le abuzeze sexual. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea a două infracţiuni de tentativă de viol.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar instanţa a decis arestarea sa preventivă”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Silvia Manta.

Bărbatul s-a declarat nevinovat în faţa instanţei şi a contestat măsura arestului preventiv.

Sursa info Agerpres

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.