AcasăActualitateSocialA CREZUT ÎN BASME - Bătrână înşelată după ce a ascultat o...

A CREZUT ÎN BASME – Bătrână înşelată după ce a ascultat o poveste lacrimogenă

spot_img

DISTRIBUIȚI

În 03 martie a.c., o băimăreancă în vârstă de 74 de ani a sesizat poliţia că a fost victima unei înşelăciuni. Ea a declarat că în data de 27 februarie a.c., în jurul orei 11.00, în timp ce se afla în zona Pieţei Izvoarele din Baia Mare, a fost abordată de o femeie necunoscută. Aceasta, sub pretextul că  un prieten de-al ei a fost rănit într-un accident de circulaţie şi urmează să fie operat, i-a solicitat să o ajute să ajungă la spital, întrucât nu cunoaşte zona.

După ce a reuşit să-i capteze atenţia victimei, a mers mai departe cu atitudinea de manipulare şi i-a cerut să-i împrumute urgent 1000 de lei, bani necesari chipurile pentru plata operaţiei. La insistenţele suspectei, bătrâna s-a deplasat împreună cu aceasta la domiciliul său şi i-a împrumutat 800 de lei şi 50 de euro.

Ca să pară veridică „legenda cu operaţia prietenului”, femeia i-a cerut bătrânei să o însoţească la spital, însă pe drum a primit un apel telefonic prin care era anunţată că pretinsa operaţie va avea loc abia peste trei ore. În această situaţie, partea vătămată a renunţat să meargă la spital. Abia după patru zile în care a aşteptat returnarea banilor şi-a dat seama că a fost înşelată. Poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea suspectei şi tragerea la răspundere pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

Având în vedere situaţia prezentată anterior, poliţiştii maramureşeni recomandă cetăţenilor să nu ofere bani persoanelor necunoscute, indiferent de motivele invocate de acestea. Pentru a-şi atinge scopul, escrocii ,,regizează” şi prezintă situaţii tragice care sensibilizează şi stârnesc interesul pentru a ajuta. Însă toate aceste pretexte invocate şi dorinţa de a fi utili vă transformă în victime şi vă cauzează prejudicii materiale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA