AcasăActualitate112A AJUNS LA ÎNCHISOARE - Român arestat în Italia pentru că își...

A AJUNS LA ÎNCHISOARE – Român arestat în Italia pentru că își persecuta soția

spot_img

DISTRIBUIȚI

A AJUNS LA ÎNCHISOARE A ajuns la închisoare, acuzat de soţie de rele tratamente. F.M.C., român de 54 de ani rezident la Mortara (provincia Pavia), a fost arestat de carabinieri.

A AJUNS LA ÎNCHISOARE Bărbatul se afla în regimul măsurii alternative de încredinţare în probă serviciilor sociale, pentru infracţiuni anterioare, furt şi fals material, care datează din anii 2008 şi 2011.

Soţia, româncă de 38 de ani, a prezentat plângere la carabinieri, iar aceştia au trimis o semnalare la biroul de supraveghere de la Tribunalul din Pavia, care a emis o prevedere de suspendare a măsurii alternative, cu aplicarea arestării preventive.

Aşadar, trebuie precizat că, din punct de vedere procedural, bărbatul nu a fost arestat pentru relele tratamente în familie denunţate de soţie. Însă oricum a ajuns la închisoare tocmai ca urmare a denunţului prezentat de soţie împotriva sa. Când o persoană este deja supusă unei măsuri alternativă detenţiei, cum este încredinţarea în probă la serviciile sociale, o altă infracţiune în sarcina acesteia agravează măsura de limitare a libertăţii personale.

Pe lângă aceasta, în acest caz decizia Tribunalului de Supraveghere a dorit să protejeze soţia, dispunând îndepărtarea din locuinţa familială a soţului acuzat de rele tratamente. Astfel femeia este acum în siguranţă, departe de bărbatul pe care acum l-a denunţat, ajuns la închisoare cu acuzaţii grave.

sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA