AcasăActualitate1126 VICTIME - Accident în apropiere de Beclean

6 VICTIME – Accident în apropiere de Beclean

spot_img

DISTRIBUIȚI

6 VICTIME Un accident rutier s-a petrecut sîmbătă, 2 iulie 2016, la ieșirea din Șieu Odorhei. Evenimentul rutier s-a soldat cu nu mai puțin de șase victime.

Șoferul mașinii implicate în accident, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a rămas încarcerat, însă echipajele care au intervenit au reușit să îl scoată dintre fiarele contorsionate într-un timp scurt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU BN a declarat pentru Bistrițeanul că „victima era conștientă și cooperantă și a fost transportată la spital”.

Celelalte cinci persoane nu au dorit să fie transportate la spital, însă au primit îngrijiri la fața locului.

„Un bărbat în vârstă de 57 de ani din Șieu Odorhei, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 151 pe raza localității Coasta, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers, intrând în coliziune cu un autoturism marca Peugeot care era condus de un tânăr de 27 de ani din Poienile Zagrei. Acesta era intrat în depășirea vehiculului mai sus menționat, încălcând marcajul longitudinal continuu”, a declarat Alexandra Vereșezan, purtător de cuvânt al IPJ BN.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA