AcasăActualitateSocial598 de misiuni executate de către Jandarmeria Maramureş în luna precedentă

598 de misiuni executate de către Jandarmeria Maramureş în luna precedentă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Activitatea structurilor de jandarmerie este concentrată pe respectarea legalităţii, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, asigurând totodată starea de echilibru social. Activităţile desfăşurate de forţele de ordine publică se materializează în misiuni de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice.

Astfel, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a executat pe parcursul lunii precedente 25 misiuni de asigurare a ordinii publice cu un efectiv total de 267 jandarmi. În perioada analizată, subunităţile de intervenţie au acţionat la 42 solicitări din care 5 pentru aplanarea unor conflicte de mică amploare şi 37 pentru alte solicitări, cu un efectiv total de 198 jandarmi. Urmare a acţiunilor de intervenţie realizate, au fost aplicate 20 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4900 lei şi întocmirea actelor de constatare pentru 7 infracţiuni săvârşite de 7 autori.

Posturile de jandarmi montane, au executat 89 misiuni de menţinere a ordinii publice, cu accent pe zona complexelor turistice dar şi pe traseele turistice adiacente, informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor, executând în acest sens 180 patrule cu un efectiv de 370 jandarmi, acţionându-se zilnic cu o medie 12 jandarmi. Pe timpul executării misiunilor Posturile de Jandarmi Montane au aplicat 40 sancţiuni contravenţionale, din care 22 sancţiuni aplicate pe timpul executării misiunilor de menţinere a ordinii publice în zona staţiunilor montane şi pe traseele turistice adiacente.

Instituţia noastră a organizat şi desfăşurat 347  misiuni de menţinere a ordinii publice prin sistemul patrulelor mixte sau independente de ordine publică în mediul urban şi rural executate în zonele de siguranţă publică în localităţile Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Borşa şi Fărcaşa, precum şi în localităţile rurale aparţinând acestora, executând în acest sens 1072 patrule mixte sau independente, cu un efectiv total de 1497 jandarmi. Pe timpul desfăşurării activităţilor de menţinere pe raza localităţilor urbane şi rurale, jandarmii din compunerea patrulelor mixte sau independente de jandarmi au aplicat 410 sancţiuni contravenţionale, au întocmit actele de constatare pentru 11 infracţiuni fiind identificaţi 11 autori şi au participat la constatarea a 16 infracţiuni în comun cu agenţii de poliţie, fiind identificaţi 18 autori. Totodată au fost ridicate bunuri în valoare de 280 lei constând în produse cosmetice şi textile.

În baza Planului de măsuri privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, la nivelul structurilor inspectoratului au fost executate 6 acţiuni comune cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ cu un efectiv de 19 jandarmi. Acţiunile au avut drept scop prevenirea absenteismului şcolar dar şi descurajarea unor elemente infractoare care acţionează în rândul elevilor sau în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar. Ca urmare a executării acestor misiuni au fost aplicate 36 sancţiuni contravenţionale din care 19 amenzi în valoare totală de 1.925 lei.

La solicitare poliţiei, efectivele inspectoratului au participat la 8 acţiuni comune cu un total de 25 jandarmi. Cu ocazia acestor acţiuni, jandarmii au aplicat 18 sancţiuni din care 16 avertismente scrise fiind ridicate bunuri în valoare de 40 lei. Cooperarea cu structurile de poliţie s-a realizat permanent, atât pentru realizarea schimbului de date şi informaţii cât şi pe timpul misiunilor desfăşurate în comun, fără a se identifica greutăţi sau neajunsuri.

În baza protocolului încheiat la nivel M.A.I., efective de jandarmi au participat la 9 acţiuni de sprijin a executorilor judecătoreşti cu un efectiv de 26 jandarmi, acestea încheindu-se fără incidente deosebite, jandarmii aplicând 2 avertismente scrise pentru refuz de legitimare.

La solicitarea administraţiilor publice locale au fost executate 7 acţiuni comune, cu un efectiv total de 29 jandarmi. Urmare a acestor acţiuni, jandarmii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale din care 5 amenzi în valoare totală de 1300 lei, fiind ridicate bunuri în valoare de 20 lei.

În baza planurilor de colaborare cu I.T.R.S.V. Cluj şi cu Direcţia Silvică Maramureş, jandarmii au participat la 5 acţiuni, cu un efectiv total de 14 jandarmi. Pe timpul executării acestor misiuni, jandarmii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale pentru ridicare resturi de exploatare din care 1 amendă în valoare de 200.

Structurile de ordine publică ale I.J.J. Maramureş au primit spre executare un număr de 102 mandate de aducere care au fost executate cu un efectiv de 111 jandarmi, pe raza a 5 localităţi. Cu ocazia verificării persoanelor în cauză precum şi pe timpul conducerii acestora la sediul organelor judiciare, nu au fost întâmpinate probleme. Nu au fost cazuri de ultraj sau acte de violenţă împotriva jandarmilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA