AcasăsiugariuPURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ - Pe 23 aprilie creștinii îl cinstesc pe Sfântul...

PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ – Pe 23 aprilie creștinii îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ Sfântul Gheorghe, supranumit de către români și „purtătorul de biruință” este sărbătorit, în fiecare an, pe 23 aprilie, data decapitării sale, el trăind doar 28 de ani. Sfântul s-a născut în Capadocia, din părinți creștini și a fost conducător de oaste în vremea împăratului Dioclețian (sec. al IV-lea).

Refuzând să aducă jertfe sau să se închine zeilor păgâni, considerați demoni, în tradiția creștină, Sfântul Gheorghe a fost întemnițat. Cei care își mărturiseau pe față credința în Hristos, la acea vreme, erau torturați, cu scopul de a fi forțați să se lepede de crezul lor. Astfel, a fost supus unui întreg „tratament”: a fost lovit cu sulița, tras pe roată, îngropat în var, i-au fost puse lespezi de piatră pe piept, dar nicio tortură nu a fost suficient de dureroasă pentru a-l forța să renunțe la credința sa. Deși ar fi trebuit să fie mort de mult, Sfântul nu murea, ci „cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos.” (Sinaxar)

„Și venind la Hristos și Alexandra, împărăteasa, a mărturisit pe Hristos-Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut și alții, mulți, în Hristos, văzând că Sfântul a ieșit sănătos dintr-o varniță în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălțat picioarele cu încălțăminte de fier ce avea cuie și l-au silit să alerge. Ci iarăși au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnențiu, cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropați, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morți, și făcând Sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul și s-a închinat Sfântului, și a slăvit Dumnezeirea Lui Hristos.” (Sinaxar)

Pentru toate minunile pe care Sfântul Gheorghe, ajutat de Dumnezeu, le-a făcut și îngrijorat de faptul că din ce în ce mai mulți oameni încep să creadă în Hristos, împăratul Dioclețian a poruncit să fie tăiate capetele Sfântului, cât și al împărătesei sale Alexandra, care se convertise la creștinism: „Deci venind mulți la Hristos, pentru ceea ce vedeau, și încă pentru că Sfântul Mucenic Gheorghe intrând în capiștea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, și de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos și dintr-aceasta s-au tulburat idolii toți și au căzut și s-au sfărâmat (…); iar împăratul a poruncit ca să taie pe Sfântul și pe Alexandra, împărăteasa, cu sabia”.(Sinaxar)

În iconografia creștină, Sfântul Gheorghe este reprezentat călare pe un cal, străpungând cu o suliță gâtul unui balaur care zbiară. Această imagine a Sfântului Gheorghe, doborând balaurul apare și pe Steagul Moldovei, aflat la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag este scrisă rugăciunea Sfântului Ștefan cel Mare către Sfântul Gheorghe: „O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă, primește de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea aceasta și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Și aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43 an al Domniei Sale”. Deasemenea, pecetea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei poartă chipul Sfântului Gheorghe, înfățișat pe steagul de luptă al Sfântului Ștefan cel Mare.

Numele Gheorghe/George este cel mai răspîndit printre popoarele creștine și marele mucenic este protectorul a numeroase țări și orașe. De altfel, statul Georgia îi poartă numele.

Sfântul Gheorghe a fost ales protectorul Angliei (încă din secolul XII, de către Richard Inimă-de-Leu), Georgiei (de către regele Georgi al V-lea Strălucitul, în veacul al XIV-lea), Cappadociei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei, Etiopiei, Palestinei, Rusiei, Portugaliei, Greciei, Muntenegrului, Aragonului, Cataloniei, Germaniei, Siciliei și Tirolului; sau al orașelor Constantinopol, Lod, Moscova, Londra, Montréal, Suceava, Barcelona, Milano, Geneva, Veneția, Ferrara, Amersfort, Ptuj, Freiburg și Koblenz.

Există din 1326 un Ordin Internațional al Cavalerilor Sfîntului Gheorghe, întemeiat de Carol I Robert al Ungariei (1308-1342), iar celebrul „Ordin al Jartierei”, înființat de Edward III în 1348, ca și Ordinul St. George, stau sub patronatul său.

Armata română este pusă sub ocrotirea purtătorului de biruință încă din vremea voievodului Ștefan, iar poporul român l-a cinstit dând numele său unui oraș și chiar unui braț al Dunării.

Cât privește semnificația numelui Gheorghe, acesta vine de la cuvântul grecesc geos, „pământ”, și orge, „a semăna” – deci agricultorul. Cu toate acestea,   se mai spune că numele Gheorghe și-ar avea rădăcina în gerar, „sfânt” și gyon, „luptă”, adică sfântul luptător.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA