SURPRIZĂ DE PROPORȚII – U Cluj a pierdut la Tășnad, Comuna Recea rămâne neînvinsă!

0
380

SURPRIZĂ DE PROPORȚII ACS Comuna Recea confirmă startul perfect în această ediție de campionat. Sâmbătă maramureșenii au jucat în deplasare la Performanța Ighiu,echipă nou promovată în Liga a 3-a, dar care n-a cunoscut înfrângerea în primele trei etape.

Gazdele au condus cu 3-1 până în minutul 85 când Denis Topan a redus din diferență, iar în minutele de prelungire, același jucător a înscris și a adus un punct nesperat de echipa sa. În urma acestui rezultat Recea a ajuns la plus șapte în clasamentul adevărului în condițiile în care a jucat trei meciuri în deplasare din cele patru disputate. Cu zece puncte la activ, Recea ocupă primul loc în clasament, la egalitate perfectă cu Industria Galda, care a făcut primul pas greșit, remizând pe teren propriu cu CS Iernut.

Surpriza etapei s-a consumat la Tășnad, acolo unde Unirea a învins super echipa studenților clujeni, marea favorită la promovare în liga secundă. E greu de crezut că jucătorii anonimi din Tășnad au reușit o asemenea performanță de răsunet, dar fotbalul e mereu surprinzător, mai ales atunci când vedetele își desconsideră adversarii. Că altfel nu se poate explica acest rezultat.

La lotul pe care îl are U Cluj, nu se poate spune că jucătorii au fost obosiți pentru că la mijlocul săptămânii au jucat în Cupa Românie pe „Cluj Arena” cu Recea, pe care au învins-o cu 5-1, după ce maramureșenii au deschis scorul în minutul 6 prin Viorel Chinde. Oaspeții au jucat curajos, reușind să păstreze egalitatea pe tabela de marcaj până în minutul 63, demonstrând că este echipa momentului din Seria 5.

Rezultatele etapei a IV-a

Metalurgistul Cugir – Gaz Metan Mediaş 2    2-1

Alexandru Sorian (13), Andrei Făgărăşanu (76) / Olivian Surugiu (23)

CFR Cluj 2 – FC Avrig     4-0

Antonio Giurgean (17, 90+3), Claudiu Petrila (50), Claudiu Petruş (72)

Performanţa Ighiu – ACS Fotbal Comuna Recea    3-3

… () / Valer Giurgiu (25), Denis Topan (85, 90+2)

Avântul Reghin – Unirea Alba Iulia    1-0

Cristian Merdariu (8)

Industria Galda – CS Iernut    1-1

Alexandru Cioară (45) / Istvan Fekete (71)

Unirea Dej – Sănătatea Cluj    0-1

Dan Matei (25)

Unirea Tăşnad – Universitatea Cluj    2-0

Gabriel Cădar (13 – pen.), Zoltan Nagy (82)

Viitorul Ghimbav stă.

Clasament

1 Industria Galda 4 3 1 0 9-4 10 4
2 ACS Fotbal Comuna Recea 4 3 1 0 9-4 10 7
3 Metalurgistul Cugir 4 3 0 1 6-4 9 3
4 CFR Cluj 2 4 2 2 0 7-2 8 2
5 Performanţa Ighiu 3 2 1 0 9-3 7 1
6 Sănătatea Cluj 4 2 1 1 5-2 7 1
7 Avântul Reghin 4 2 1 1 4-5 7 1
8 Unirea Tăşnad 3 2 0 1 4-2 6 -3
9 AS FC Universitatea Cluj 3 1 1 1 5-3 4 1
10 Unirea 1924 Alba Iulia 4 1 1 2 3-6 4 -2
11 Unirea Dej 4 1 0 3 2-8 3 -3
12 CS Iernut 4 0 1 3 4-7 1 -5
13 Gaz Metan Mediaş 2 4 0 1 3 2-8 1 -2
14 FC Avrig 4 0 1 3 2-8 1 -5
15 Viitorul Ghimbav 3 0 0 3 3-8 0 -6

Grigore Ciascai

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.