Acasăsinucidere maramures2015 - Anul Veteranilor de Război

2015 – Anul Veteranilor de Război

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prin Hotărârea de Guvern nr. 164 / 2015 a fost declarat „Anul Veteranilor de Război”, iar Ziua Veteranilor de Război se sărbătorește în fiecare an la 29 aprilie şi a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222 / 2007.
Anul acesta, la 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Ministerul Apărării Naționale organizează în toate garnizoanele din țară manifestări speciale dedicate  „Anului Veteranilor de Război” .
În garnizoana Baia Mare, pentru cinstirea eroismului celor căzuți şi a veteranilor de război, vor avea loc întâlniri cu veterani de război şi rememorarea evenimentelor la care au luat parte, adunare omagială dedicată Zilei Veteranilor de Război, expoziții cu imagini de arhivă şi de cărți cu tematică specifică, activități de îngrijire a monumentelor şi a mormintelor eroilor iar în data de 29 aprilie, la Monumentul Ostașului Român, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori.
Participarea Armatei Române la cea de-a doua conflagrație mondială a fost deosebit de importantă, ostaşii români sacrificându-se atât în bătăliile duse peste hotare, cât şi în luptele purtate pentru eliberarea gliei strămoşeşti. Basarabia, Bucovina, Odessa, Cotul Donului, Kuban, Caucaz, Stalingrad sau Crimeea, Ungaria, Cehoslovacia, Prut, Nistru, Corneşti, Valea Prahovei, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, Bucureşti, Oarba de Mureş, Carei şi Satu Mare sunt câteva dintre fronturile pe care s-au jertfit militarii români.
În urma celui de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent mai sunt în viaţă circa 20.000 de veterani de război, 760 de văduve de război şi aproximativ 102.000 de văduve ale veteranilor de război.
Informatii furnizate de pfiţerul cu informarea şi relaţiile publice,  Maior Herman Corneliu
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA