AcasăActualitateSocial16 permise de conducere suspendate ieri de poliţiştii rutieri

16 permise de conducere suspendate ieri de poliţiştii rutieri

spot_img

DISTRIBUIȚI

220 de autovehicule aflate în trafic au fost controlate ieri de poliţiştii rutieri maramureşeni în cadrul unei acţiuni de prevenire a accidentelor de circulaţie cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză sau de neacordarea de prioritate pietonilor. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 160 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 28.000 de lei.

Totodată au fost reţinute în vederea suspendării 16 permise de conducere şi au fost ridicate 12 certificate de înmatriculare pentru nereguli privind starea tehnică a autovehiculelor, şapte dintre acestea în cadrul unei acţiuni organizate împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român Maramureş pe DN 18 în localitatea Vadu Izei.

Pe DJ 108A, în localitatea Buzeşti, a fost depistat în trafic, la volanul unui autoturism, un tânăr în vârstă de 27 de ani din Tăuţii Măgherăuş care a prezentat poliţiştilor un permis de conducere fals. Poliţiştii au constatat acest lucru în urma verificărilor efectuate în bazele de date, verificări care au relevat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În continuare acesta este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, fals şi uz de fals.

Prevenirea călătoriei frauduloase în atenţia poliţiştilor de transporturi

În perioada 01 – 03 aprilie a.c. poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi împreună cu personal C.F.R., au acţionat pe 16 trenuri de călători pentru prevenirea călătoriei frauduloase şi pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică. În urma controalelor efectuate, atât în trenuri cât şi în 10 staţii de cale ferată, poliţiştii au identificat 94 de călători frauduloşi şi două persoane care practicau cerşetoria. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 1.000 de lei.

Acţiuni pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit

În acest weekend poliţiştii de ordine publică au desfăşurat mai multe acţiuni în pieţele agroalimentare, în parcările hipermarket-urilor de pe raza localităţilor Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Baia Sprie, Fărcaşa şi Botiza şi în târgul auto din Satu Nou de Jos, în scopul protejării populaţiei împotriva unor acte de comerţ ilicit. Au fost verificate peste 40 persoane juridice şi peste 80 persoane fizice care desfăşurau acte de comerţ în aceste zone.

Poliţiştii au constatat 71 de contravenţii  pentru care au aplicat sancţiuni în valoare de peste 24 000 de lei. Totodată au fost confiscate 250 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană.La SighetuMarmaţiei, în cadrul unei acţiuni organizate împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş, s-a dispus sigilarea în vederea distrugerii a14 kgpreparate din carne care nu îndeplineau condiţiile legale de comercializare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA