“Mărturii dintre milenii”, cartea Angelei Baciu, a apărut la Editura Limes din Cluj, în 2007. Volumul a fost premiat în cadrul festivalului “Porni Luceafarul-Hyperion”, care a avut loc la Botoşani, în anul 2008. De asemenea, “Mărturii dintre milenii” a obţinut şi Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Iaşi, 2008, la secţiunea eseu/publicistică. Volumul cuprinde 63 de interviuri inedite cu mari nume ale literaturii române contemporane, printre care Radu CÂRNECI, Barbu CIOCULESCU, Constantin CIOPRAGA, Dan Al. CONDEESCU, Alexandru GEORGE, Al. HUSAR, Emil IORDACHE, Cezar IVĂNESCU, Dumitru MATALA, Emil MANU, Dan MANUCA, Mircea MICU, Ion MILOS, Mircea MUTHU, Fănuş NEAGU, Ion POP, Cornel REGMAN, Ion ROTARU, Mircea SÂNTIMBREANU, Eugen SIMION, Mircea Horia SIMIONESCU, Radu G.ŢEPOSU, Laurenţiu ULICI, Lucian VASILIU, Teodor VÂRGOLICI, Mircea ZACIU.

Angela Baciu – poet şi publicist

Angela Baciu este poet, publicist, consilier şi promotor cultural, membru în Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iaşi. Autoare a unor cărţi de poezie, publicistică şi literatură pentru copii, poezia sa este tradusă în franceză, engleză, cehă, maghiară, slovacă, arabă, etc. Printre volumele de poezie publicate de aceasta se numără “Fragmente dintr-o cavatină”, “Ce departe e iubirea aceea”, “Maci în noiembrie”, “Sentimente captive”, “Trei zile din acel septembrie”, ”Dragostea ca o mângâiere de fiară”, “Tinereţe cu o singură ieşire”, “35”, “De mâine până mai ieri, alaltăieri”, “Poezii / Versek”, ediţie în limbile română şi maghiară, colecţia “Poeţii Galaţiului”, ediţie în limbile română, franceză şi engleză. Pentru “Poeţii Galaţiului”, Angela Baciu a primit “Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2003”, decernat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău. De asemenea, Angela Baciu a semnat şi două volume de publicistică– “Mărturii la sfârşit de veac” şi “Mărturii dintre milenii”.

“Mărturii dintre milenii”

“Mărturii dintre milenii” vorbeşte despre condiţia scriitorului în epoca actuală, prezentând modele creatoare, relaţia magistru-ucenic, promovarea literaturii române în străinătate, reconfigurarea scării de valori, necesitatea revizuirilor, etc. şi cuprinde şi o inedită arhivă fotografică cu scriitori contemporani. Angela Baciu a început să realizeze aceste interviuri în anul 1992. În prezent, scriitoarea are în lucru volumul II din seria interviurilor ce fac parte din “Mărturii dintre milenii”, ce va include interviuri cu scriitori gălăţeni. Perioada acoperită de aceste dialoguri este din 1960 până în prezent.

Scopul volumului “Mărturii dintre milenii” este de a stabili prin distincţie, printr-o demarcaţie clară, o lume culturală autohtonă ce ar trebui să fie bine încadrată în anumite tipare, o lume ce s-ar dori perfectă, însă nu neapărat tinzând spre desăvârşire. Opiniile scriitorilor cu care Angela Baciu a dialogat de-a lungul timpului vorbesc despre o esenţă a culturii, închizând în ele însele echilibru şi o forţă de netăgăduit.

„Cartea este şi va fi… de neînlocuit”

“Cartea este şi va fi un instrument de neînlocuit… şi este singurul instrument care produce cultură şi care va produce în continuare ca şi până astăzi”, afirmă Mircea Cărtărescu în “Mărturii dintre milenii”, vorbind despre rolul cărţii ca ingredient esenţial al vieţii noastre culturale, sociale, umane. Remarcabilă rămâne în acest context şi declaraţia lui Gabriel Liiceanu: „…limba unui popor dă totdeauna măsura felului în care un popor se înscrie în univers. Orice limbă conţine în ea o provocare, faţă de cei care o vorbesc şi faţă de cei care o scriu. Dacă noi nu suntem la înălţimea provocărilor limbii, atunci noi decădem, iar limba română, care este una dintre cele mai frumoase limbi din lume, ne va demonstra că noi nu suntem demni de ea.” Poziţia sa denotă interesul intelectualului român faţă de ceea ce oferă în primul rând libertate de gândire unui popor şi posibilitatea de a se exprima – limba naţională.

Traduceri şi traducători

De altfel, una dintre problemele dificile cu care se confruntă cultura noastră contemporană şi pe care Angela Baciu o abordează des în interviurile sale, este aceea că scriitorul român este puţin sau deloc cunoscut în străinătate. Promovarea autorilor români este un deziderat controversat. În absenţa unei orientări puternice către deschidere spre dimensiunea internaţională, nu putem decât să îi dăm dreptate scriitorului Mihai Cimpoi. “Literatura română este „văzută” în context occidental în măsura în care e cunoscută. Parafrazând ceea ce spunea Noica referitor la Eminescu, am putea afirma că noi românii avem două păcate fundamentale: în primul rând, nu cunoaştem la justa ei valoare literatura română; în al doilea rând, nu o facem cunoscută întregii lumi.” În condiţiile în care oportunităţile lipsesc, iar şansele de a se contura ceva serios în acest sens rămân minime, Mihai Cimpoi adaugă: „Eminescu este cunoscut prin traducerile şi studiile de întâmpinare care se fac în diferite ţări sub semnul aleatoriului şi vrerii de cunoaştere a străinilor. Blaga ar fi avut un mare impact asupra contextului european (zicea Noica), cel puţin ca filosof al culturii, dacă ar fi fost tradus la timp, în anii ’30.” În acelaşi sens, evocând faptul că avem o literatură de valoare, dar care este prea puţin cunoscută, mediatizată, Al. Husar adăuga: „Sunt două argumente referitoare la această situaţie: limba noastră, din păcate este o limba de circulaţie naţională, nu internaţională. Va trebui să facem un efort ca să ajungem şi noi la o răspândire a culturii noastre, prin traduceri autorizate. Traducerea este cel de-al doilea factor, ar trebui să se pună mai mult preţ pe traduceri şi traducători.”

Teatrul şi publicaţiile culturale

“Mărturii dintre milenii” abordează planuri artistice cum ar fi literatura, teatrul, publicaţiile culturale. Pe lângă carte, societatea românească actuală are şi teatru, despre care Mircea Ghiţulescu mărturiseşte în dialogul purtat cu Angela Baciu că „nu numai că este bine primit, dar este un teatru bine cotat, cu un loc aparte. Dacă mă pot exprima aşa, teatrul românesc este una din mărfurile bune pe care le exportăm. Este o marfă de export, care este foarte căutată. Avem un teatru foarte bun şi trebuie să recunoaştem.” Despre revistele de cultură, despre dreptul lor la existenţă şi secretul supravieţuirii lor, Cezar Ivănescu spune, printre altele: „…românii, care sunt realişti, au reuşit şi reuşesc să câştige din tipărirea unor cărţi şi au rămas cu acest orgoliu de a ajuta la tipărirea unor reviste frumoase, bine scrise, şi care să însemne ceva pentru cultura românească, căci revistele reprezintă enorm de mult o epocă, dincolo de cărţi şi autori.”

Exilaţii

În ce măsură identitatea naţională şi specificul cultural sunt bine conturate şi prin „vocea exilaţilor”? După părerea lui Emil Manu, „scriitorii care au ales drumul exilului contemporan au contribuit mai puţin decât cei de la 1848 la schimbarea revoluţionară pe planul mentalităţii din România. De aceea putem uşor observa că după evenimentele din Decembrie, foarte puţini scriitori au întrerupt exilul şi s-au „repatriat”. Cei mai importanţi dintre aceştia au continuat şi continuă să rămână într-un exil continuu. Probabil că această perpetuă exilare îşi are un rost pe care nu-l putem descifra încă în toate elementele sale.”  Un exilat, scriitorul Ion Miloş, stabilit în Suedia, declară că în Occident, cartea românească „este necunoscută din cauza noastră, a românilor, fiindcă este o trăsătură negativă a românilor de a nu ne păsa de cunoaşterea noastră în lume. Pe lângă nepăsarea aceasta, care este o trăsătură fundamen¬tală, este şi invidia aproape bolnavă; şi aici ne deosebim de alte po¬poare, de exemplu, să fac o comparaţie cu evreii, căci nu întâm¬plător multe premii Nobel au fost oferite evreilor; fiindcă, atunci când un evreu reuşeşte în ceva, aduce cât mai mulţi evrei şi îi lansează în lumină, pe când un român, dacă reuşeşte ceva extraordinar, face pârjol în jurul lui, să nu mai vină alţii, să nu mai reuşească şi altcineva.”

Cum arată viitorul…

… ne-o spun Mircea Muthu, critic literar, şi Eugen Simion. Primul declară că România are pregătită o nouă generaţie de scriitori. „Sigur că, în acest context, scriitorul va exista în conti¬nuare mai mult sau mai puţin umilit de stăpânii vremii. Care va fi fapta scriitorului care vine este foarte greu de spus, pentru că noi trăim într-o perioadă alexandrină a culturii, o perioadă când din creatoare, cultura devine din ce în ce mai mult comentatoare. Cred că va urma o recentrare a poeziei, dar în măsura în care vor apărea marile personalităţi ale ei.” Cel de al doilea crede “enorm în valorile naţionale” şi declară că “noi, românii…, avem domenii în care excelăm: poezia, de pildă. Poezia nu este o specialitate exclusiv românească, dar este specialitatea în care mereu românii au excelat. Tot ce am dat noi, românii, mai bun sunt poeţii noştri. Poezia este cartea noastră de vizită.”

„Scriitori care îşi caută cititorii”

Cu toate că la un moment dat se vorbea despre o dispariţie a culturii române, Nicolae Manolescu spune că începând cu generaţia nouăzecistă „se scrie şi poezie foarte bună şi proză.” Cu menţiunea însă, că „nu prea se bagă de seamă, dar de scris, se scrie.” Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa criticilor literari. Astfel, la întrebarea Angelei Baciu dacă mai avem astăzi critici literari adevăraţi (în comparaţie, de exemplu, cu perioada anilor ’60-’70), Mircea Micu răspunde: „Da, desigur că mai avem critici literari. Întrebarea este: unde mai scriu ei şi cine îi mai citeşte? De fapt, ce înseamnă „critici literari adevăraţi?” Nişte oameni cu o moralitate impecabilă, care nu alcătuiesc „istorii” literare pe criterii de antipatii sau simpatii politice. O astfel de atitudine descalifică definitiv un ipotetic critic literar.” Sintetizând, putem spune că poeta Ana Blandiana pune în „Mărturii dintre milenii”, punctul pe „i”: „Dacă ar trebui să găsesc o singură caracteristică a scriitorului român de azi, o caracteristică valabilă pentru toţi, oricât de diferiţi, cred că v-aş răspunde că sunt scriitori care îşi caută cititorii, nu scriitori care sunt căutaţi de cititori. Iar această caracteristică este dramatică nu atât pentru cei tineri, care nu cunosc decât acest tip de situaţie, cât pentru cei care au cunoscut şi situaţia inversă.”

Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona