”Tunelul peste Gutâi” se va face cîndva, cel pe sub Gutâi, niciodată!

0
192

Fără nicio îndoială, cel mai ”haios” titlu din presa maramureșeană a apărut la sfârșitul anului trecut în cotidianul ”Graiul Maramureșului”. Mare, vizibil, pe prima pagină. ”Tunelul peste Gutâi” este cu adevărat o capodoperă a genului. Dar, paradoxal, la o analiză ceva mai atentă, colegii de acolo (autorul articolului, corectorii, responsabilul de număr) n-au greșit aproape deloc! Să mă explic. Povestea tunelului este veche. A fost inventată pe vremea regimului comunist (atunci chiar că putea deveni certitudine!), după care ”ciorba” este reîncălzită în fiecare campanie electorală. Primul visător (parțial) inconștient a fost Alexandru Cosma, ajuns în 2000 președinte al Consiliului Județean din partea PD, dar metamorfozat rapid în social-democrat. L-au aburit și pe el Sorin Bota, Miron Mitrea și Adrian Năstase, astfel că s-a trecut la elaborarea costisitoare a studiului de fezabilitate și chiar a proiectului. Cosma Visătorul nu voia să se oprească aici. Printre alte anomalii din perioada respectivă, trebuie să amintim  Aeroportul din zona Săcel, Drumul Sării, Drumul Nordului. Sigur că acest Jules Verne local, n-a avut intenții rele, poate și datorită faptului că plănuia ca o parte (majoritatea) din lucrările respective să fie realizate de firmele sale. N-a făcut nimic. Toate proiectele de infrastructură au rămas doar în mapele de prezentare. La conducerea CJ i-a urmat Marinel Francisc Kovacs, geolog de profesie, liberal după coloratura politică. Ca visător, Vărul Săndel s-a dovedit a fi mic copil în comparație cu Marinel. Nu numai că a preluat visele predecesorului, dar le-a și multiplicat. Portofoliul cu proiectele pomenite a fost mărit cu Drumul Expres, Șoseaua de centură a Băii Mari și amenajarea râului Someș pentru a deveni navigabil. Conform ultimului proiect, județul s-ar fi trezit cu ditamai două porturi fluviale la Ulmeni și Seini! Sărmanul geolog a purtat mapa cu proiecte prin țară și prin toată Europa. Nu s-a ales nimic nici de data asta. Apoi a venit la comanda județului Mircea Man. Ăsta nu prea visează, fiind mult mai realist în atingerea obiectivelor personale. De cele de interes public nu s-a mai auzit absolut nimic. Un plan mai vechi (reabilitarea DJ Baia Sprie-Bârsana), aparținând lui Marinel, a primit finanțare sub guvernarea portocaliilor. S-a lăudat Man cu această realizare, dar, în cele din urmă, procurorii DNA l-au luat la declarații, acțiunea de cercetare penală fiind în plină desfășurare. Și dintr-o dată, la sfârșitul anului trecut, proiectul tunelului pe sub Gutâi a fost readus în actualitate. S-au prezentat datele tehnice, costurile, locația, modul în care va arăta, beneficiile investiției, interesul arătat de guvernanți… De 12 ani auzim aceeași poveste cu final tâmpit. De data asta, Mircea Man și șleahta de incompetenți care-l înconjoară, s-a gândit că n-ar fi rău să o readucă în actualitate. Oricând se vor găsi fraierii care vor mușca din momeala… electorală. Oricum, eu cred că cei de la ”Graiul MM” n-au greșit de loc cu acel inspirat titlu. ”Tunelul peste Gutâi” are toate șansele să devină realitate cândva. Cel pe sub Gutâi, niciodată!

Grigore Ciascai

 

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.